Joi, 28 octombrie, echipa Euralis Seminţe a vizitat o societate agricolă din Comuna Traian, Judeţul Brăila, SC Agro Periland SRL, societate care a obţinut producţii de top cultivând atât porumb hibrid convenţional cât şi porumb hibrid cu sistem erbicid Duo System de la Euralis.
Producătorii români de vinuri încearcă să se impună pe pieţele externe, ţintele fiind Federaţia Rusă şi China, în condiţile în care vinurile româneşti se bucură de o imagine bună pe aceste pieţe, potrivit participanţilor la Vintest - Salonul Naţional de Vinuri, care are loc în perioada 27 - 30 octombrie la Bucureşti.
Oficialii Ministerului Industriei, Turismului şi Comerţului din Spania s-au declarat interesaţi de sistemele de irigaţii din România intenţionând să susţină dezvoltarea sectorului prin intermediul tehnologiei, al utilajelor, şi al know-how-ului, a arătat Viorel Matei, preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România - FNPAR, într-un comunicat de presă.
Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat recent că România nu importă cartofi de cea mai bună calitate, ci reziduuri pe care Olanda sau Germania le elimină şi de la consum şi de la plantare şi a cerut consumatorilor să aibă încredere în cartoful românesc.
Proprietarii de terenuri agricole, fie ei agricultori sau nu, care nu întreţin în bune condiţii şi nu igienizează terenurile riscă amenzi de la 200 lei la 400 lei pe hectar pe an, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă al Ministerului Agriculturii, ale cărei prevederi ar putea fi aplicate, cel mai devreme, de la începutul anului viitor.
Cele mai bune vinuri ale Societăţii Alcovin, în jur de 40 de sticle, vor fi trimise anual în vinoteca Casei Regale a României, potrivit directorului economic al societăţii Alcovin, Dan Jalea, societate distinsă cu titlul de „Furnizor al Casei Regale”.
Din cauza secetei prelungite însămânţările de toamnă sunt mult întârziate, a spus, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Profira Onode.
Dupa ce in 2011 a prezentat un concept de expozitie agricola unic in Romania, pe model german, combinand loturi demonstrative pentru principalele culturi agricole, demonstratii comentate cu masini agricole si standuri expozitionale (utilaje si echipamente agricole, samanta, ingrasaminte, fertilizatori produse pentru protectia plantelor etc), expozitia in camp AGRIPLANTA se pregateste pentru editia a doua, anuntata pentru perioada 7-10 iunie 2012.
În primele luni ale anului 2011, importurile de cartofi, în stare proaspătă sau refrigerată, au totalizat 76.151,22 tone, fiind de peste 1,7 ori mai mari decât cele realizate în aceeaşi perioadă din 2010 (44.123 tone), dar de 8,3 ori mai ridicate decât exporturile realizate în perioada menţionată, potrivit datelor privind comerţul cu produse agroalimentare furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
În perioada 19-23 octombrie întreaga echipă Euralis Seminţe şi-a îndreptat atenţia către Târgul de agricultură Indagra 2011 unde şi-a aşteptat vizitatorii la standul său din pavilionul naţional al Franţei.