Joi, 28 octombrie, echipa Euralis Seminţe a vizitat o societate agricolă din Comuna Traian, Judeţul Brăila, SC Agro Periland SRL, societate care a obţinut producţii de top cultivând atât porumb hibrid convenţional cât şi porumb hibrid cu sistem erbicid Duo System de la Euralis.
Societatea Agro Periland SRL este localizată în satul Urleasca din Comuna Traian şi este administrată de doamna Maria Perianu. „Noi facem treaba aşa cum putem şi cam aşa cum spune cartea. Cred că şi hibrizii Euralis sunt la nivelul nevoilor noastre. Facem o tehnologie pe care o putem aplica din punct de vedere economic”, a spus doamna Perianu stând de vorbă cu echipa Euralis.
La Urleasca au fost cultivaţi 7 hibrizi dintre care 3 hibrizi cu sistem erbicid Duo System, iar fiecărui hibrid în parte i s-a atribuit câte un hectar. Producţiile obţinute de doamna Perianu în cadrul societăţii sale au fost:
1. Porumb hibrid convenţional:
ES Ninfea (FAO 360): hibrid care are o capacitate rapidă de uscare, pornire în vegetaţie foarte viguroasă şi toleranţă bună la frângere. Producţie: 12.215 kg/ha.
ES Sensor (FAO 410): hibrid care are capacitatea de a pierde peste 1% umiditate pe zi după atingerea maturităţii fiziologice. Producţie: 11.811 kg/ha.
ES Zodiac (FAO 460): hibrid cu efect pronunţat de stay-green şi foarte tolerant la frângere şi Fusarium. Producţie: 12.413 kg/ha.
ES Valerio (FAO 560): hibrid care se pretează pentru boabe şi siloz, cu efect de stay-green, şi producţii deosebit de mari. Producţie: 12.801 kg/ha.
2. Porumb hibrid cu sistem erbicid Duo System:
ES Ultrastar (FAO 300): hibrid foarte tolerant la Fusarium şi cu rezistenţă genetică la erbicidul Focus Ultra. Se poate erbicida cu Focus Ultra în orice moment, indiferent de fenofaza buruienilor sau a porumbului. Producţie: 8.520 kg/ha.
ES Ultrafox Duo (FAO 310): hibrid mixt pentru boabe şi siloz, cu toleranţă foarte bună la Fusarium, cu capacitate excelentă de stay-green. Rezistenţă genetică la Focus Ultra. Producţie: 8.735 kg/ha.
ES Blason Duo (FAO 440): hibrid cu boabe sănătoase până la recoltare, toleranţă ridicată la boli şi la frângere, inserţie regulată a ştiuleţilor pe plantă şi rezistenţă genetică la Focus Ultra. Producţie: 9.140 kg/ha.
„Sunt hibrizi buni iar în primăvara ce va veni am decis să extind hibrizii Euralis la nivel de cultură macro cu cel puţin 5 hectare per hibrid. M-am hotărât asupra hibrizilor ES Zodiac, ES Valerio, ES Ninfea şi ES Sensor”, a adăugat doamna Perianu.
De asemenea, echipa Euralis Seminţe a primit acordul doamnei Perianu de a cultiva o solă cu porumb cu sistem erbicid Duo System Euralis tratat cu Focus Ultra de la BASF. Menţionăm că această solă este foarte puternic infestată cu costrei iar scopul acestei culturi demonstrative este de a o convinge pe doamna Maria Perianu de înalta tehnologie pe care o recomandă Euralis Seminţe.
„În toamna asta am pus şi 48 ha. rapiţă Euralis, hibridul ES Mercure. În acest moment este cea mai frumoasă solă”, a spus în încheiere doamna Perianu.
Georgiana STROE - EURALIS SEMINTE