Fondatorul Microsoft şi unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, Bill Gates, a anunţat că este pregătit să revoluţioneze agricultura, urmând să investească în cercetare cu scopul de a combate foametea.
În judeţul Suceava, culturile însămânţate în toamna trecută, în special cele de rapiţă şi grâu, au fost afectate de secetă, estimându-se o scădere a producţiei cu 20-30% şi, implicit o creştere a preţurilor în acest an, se arată într-un raport prezentat de Direcţia Agricolă Suceava.
Canalele Siret-Bărăgan şi Bucureşti-Dunăre sunt două obiective importante de investiţii pentru agricultura românească, care ar putea asigura apa pentru irigaţii pe un milion de hectare de terenuri agricole în cea mai secetoasă zonă a ţării, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
Condiţiile meteorologice sunt îmbucurătoare pentru Ministerul Agriculturii. Fermierii din vestul ţării nu sunt însă la fel de încântaţi. Aceştia spun că precipitaţiile căzute în această zonă nu sunt suficiente pentru a reface deficitul de umiditate din sol.
În mai multe regiuni ale lumii, culturile de porumb şi soia se confruntă cu o scădere a productivităţii, din cauza condiţiilor climatice nefavorabile, cum ar fi seceta.
Zăpezile şi gerul din ultimele zile nu vor afecta culturile de cereale şi practic nu există premise pentru creşterea preţurilor în perioada următoare, a declarat recent şeful Comisiei prezidenţiale pentru Agricultură, Valeriu Steriu.
Consiliul Irakian al Cerealelor a dat publicităţii o licitaţie internaţională pentru a achiziţiona cel puţin 50.000 de tone de grâu de orice origine, cu excepţia Statelor Unite şi României, potrivit unor comercianţi europeni.
Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, a inaugurat vineri, în localitatea Bra (nord-vestul Italiei), la „Centro polifunzionale Giovanni Arpino”, anul universitar 2011/2012 al Universităţii de Studii privind Ştiinţele Gastronomice.
Deşi vremea nu a ţinut cu ei în a doua parte a anului trecut, fermierii germani au reuşit să crească suprafaţa cultivată cu 3,2 la sută, îmbunătăţind perspectivele pentru recolta viitoare.
Lipsesc organizaţiile de combatere a eroziunii solului şi de apărare împotriva inundaţiilor / Costurile mari - impedimentul constituirii noilor structuri