Creşterea economică va fi asigurată în trimestrul al treilea de cel mai bun an agricol din ultimul deceniu. Producţia agricolă va depăşi 12 mld. euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut.
Autorităţile de la Chişinău susţin că străinii au acum o şansă unică să dezvolte afaceri în sectorul agro-alimentar al Moldovei. Experţii spus că solurile, tradiţiile seculare de prelucrare a pământului şi accesul la pieţe sunt principalele oportunităţi oferite de Republica Moldova.
Prognoza meteorologică pentru perioada 11 – 15 octombrie estimează precipitaţii în toate regiunile agricole ale ţării, mai însemnate cantitativ în zonele sudice, sud-estice şi estice ale ţării.
Primăria Sectorului 2 va organiza, la sfârşitul acestei săptămâni, „Zilele Verzei şi Legumelor de Toamnă”, în cadrul acţiunii „Luna Recoltei”, care se va derula în noua Piaţă Obor, ocazie cu care vor fi oferite spre vânzare peste 1.000 de tone de marfă de sezon.
În judeţul Galaţi, dintre cele 110.005 hectare de porumb cultivate anul acesta, până acum au fost recoltate 79.028 hectare, reprezentând 72% din suprafaţa cultivată, a declarat, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală(DADR) Galaţi, Profira Onode.
România are cele mai multe proprietăţi agricole din Uniunea Europeană, depăşind cu mult următoarele clasate la acest capitol - Italia, Polonia sau Spania -, relevă rezultatele preliminare ale recensământului agricol pe 2010 al UE, ale cărui rezultate au fost făcute publice marţi de Eurostat, biroul european de statistică.
Smithfield Ferme a obţinut şi anul acesta recolte record pe un teren fertilizat organic. Astfel, pentru al patrulea an consecutiv, reprezentanţii Smithfield Ferme au participat la sfârşitul săptămânii, în localitatea Jimbolia la recoltarea publică a unui lot martor de 2,4 ha cultivat cu porumb hibrid Pioneer şi fertilizat organic de către Smithfield Ferme.
Cartofii şi fructele proaspete s-au ieftinit cel mai mult în septembrie, cu 35,25%, respectiv cu 5,74%, faţă de luna august, conform datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cu privire la acuzaţiile aduse ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, Valeriu Tabără, de către deputatul Ioan Munteanu pentru lipsa de reacţie pe care o are în fata secetei, în cadrul articolului „Deputatul Munteanu sare la gâtul lui Tabără”, din publicaţia „Ceahlăul”, în data de 7 octombrie 2011, precum şi la cele ale deputatului Culiţă Tărâţă, aduse în cadrul aceluiaşi articol, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:
Agricultorii vrânceni sunt sceptici cu privire la producţia de anul viitor la rapiţă, grâu şi orz. Nici precipitaţiile care au căzut în acest weekend nu le dau mari speranţe, în condiţiile în care seceta a fost stăpână pe judeţ din august până la începutul lunii octombrie.