Creşterea economică va fi asigurată în trimestrul al treilea de cel mai bun an agricol din ultimul deceniu. Producţia agricolă va depăşi 12 mld. euro, în creştere cu 20% faţă de anul trecut.
Agricultura va contribui semnificativ la creşterea economică din acest an, vremea bună şi preţurile bune pentru produsele agroalimentare contribuind decisiv la un an agricol extrem de bun. „Agricultura ar putea face diferenţa în acest an însă depinde şi de ce se va întâmpla în ultimele luni ale anului. S-ar putea ca agricultura să facă diferenţa între plus şi un plus şi mai mare al creşterii economice”, spune Laurian Lungu, managing partner în cadrul Macroanalitica.
Producţiile mari la principalele culturi ridică şi contribuţia agriculturii în PIB
Creşterile din acest an ar putea determina şi majorarea contribuţiei agriculturii în PIB până la circa 8%, nivel similar cu cel din 2005 sau 2006. În ultimii patru ani contribuţia agriculturii în PIB intrase pe o pantă descendentă, astfel ajungând în 2009 şi 2010 la circa 6%-7%.
Recoltele de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui, patru dintre cele mai importante produse agricole de pe piaţa locală, valorează în prezent 4,5 miliarde de euro, potrivit estimărilor ZF, ce iau în calcul preţurile de pe bursele internaţionale.
Plusul faţă de anul trecut este de 1,5 miliarde de euro, trei sferturi din avansul vizat de MADR - 2 mld. euro - fiind practic asigurat pentru că întreaga producţie de cereale se află deja în hambare şi în silozuri.
Traderii internaţionali de cereale vor fi cei mai câştigaţi
Marii câştigători ai anului agricol bun vor fi traderii internaţionali de cereale, giganţi precum Cargill, Alfred Toepfer sau Bunge urmând să beneficieze atât de rulajele mai mari, cât şi de preţurile bune de pe bursele internaţionale, acolo unde aceste companii vând producţia de cereale a României.
Dacă anul trecut plusul din agricultură a fost adus în mare parte de preţuri, în acest an producători români vorbesc atât de preţuri bune, cât şi de cele mai mari producţii de cereale din ultimii ani. „Probabil acest efect al creşterii contribuţiei agriculturii în PIB îl vom vedea doar în acest an. Creşterea nu e permanentă, are efect temporar”, spune Laurian Lungu, citat de zf.ro.
Valoarea grâului din hambarele fermierilor români este de 1,3 mld. euro
Recolta de grâu a înregistrat în acest an un avans de 24%, până la 7,2 milioane de tone. Plusul cantitativ este depăşit însă de cel valoric, având în vedere că la preţurile actuale producţia de grâu valorează circa 1,3 miliarde de euro, cu 40% mai mult faţă de anul precedent, la un preţ mediu de 180 de euro/tonă pe piaţa locală.
Dacă s-ar calcula după preţurile de pe bursele internaţionale, creşterea ar putea fi şi mai mare, având în vedere că în România grâul se tranzacţionează pentru preţuri cu 10% mai mici sub cotaţiile de la Paris sau Londra.