În judeţul Dolj, însămânţările de toamnă sunt în grafic. În 29 septembrie, agricultorul doljean Mihai Bogdan Stancu semănase deja rapiţa pe 600 de hectare şi începuse pregătirea patului germinativ pentru grâu. Rapiţa este însă în pericol!
În primul semestru din acest an, România a exportat 2,46 milioane de tone de cereale - grâu şi porumb, în creştere cu 37% faţă de perioada similară din 2013, arată datele publicate de Ministerul Agriculturii.
Republica Moldova este prima ţară care a resimţit embargoul impus de Rusia, iar după 6 august şi celelalte ţări din piaţa unică, a spus vineri ministrul agriculturii Daniel Constantin, precizând că România înţelege mai bine ca oricine importanţa politică a acestui moment şi necesitatea de a ajuta Republica Moldova acum şi nu mai târziu.
Potrivit celor mai recente estimări, producţia de grâu a Canadei ar urma să se situeze la 27,5 milioane de tone, comparativ cu 27,7 milioane de tone, cât estima în luna august şi mult mai mică faţă de recolta record de 37,5 milioane tone înregistrată anul trecut.
În Dolj, campania de recoltare a păioaselor s-a efectuat cu greutate din cauza ploilor frecvente. Recent, fermierii s-au găsit în aceiaşi situaţie, întrucât au recoltat floarea -soarelui şi porumbul în ferestrele bune de lucru.
Compania Biocrop a fost prezentă la târgul Agralim Iaşi cu loturi demonstrative cu hibrizii de porumb (Adorno, Roberto, DS 401) şi de floarea-soarelui (Oliva, Armada, Meteor, Duet şi Sirena).
Pierderile de producţie la grâu, ca urmare a precipitaţiilor din vară nu vor avea un impact negativ asupra capacităţii de export a Bulgariei.
Producția ucrainiană de ulei de floarea soarelui a scăzut în luna august, întrucât s-au produs 157 mii tone ulei de floarea soarelui, cu 51% mai puţin faţă de luna iulie.
Campania de recoltare la grâu în Franţa a fost una deosebit de dificilă, fiind afectată în mod negativ de condiţiile meteo nefavorabile chiar în perioada de vârf.
Utilizatorii de apă pentru irigaţii din judeţul Vâlcea vor primi 6 milioane de euro pentru reabilitarea sistemelor. Banii vor veni prin noul Program National de Dezvoltare Rurală 2014 -2020.