160 de supermarket-uri, din 216 controlate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, au fost amendate, după ce inspectorii ANPC au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.
Comisiile reunite de Mediu, Agricultură şi Juridică din Camera Deputaţilor au respins, în 12 mai 2015, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului silvic.
Solicitările pentru subvenţii depuse până în prezent la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Brăila acoperă doar 4% din suprafaţa agricolă a judeţului. Şi în judeţul Mehedinţi situaţia este la fel de gravă: doar 4.000 din peste 31.000 de fermieri au depus cererea unică pentru subvenţii pe 2015.
Noul PNDR 2014-2020 va fi deschis în întregime până la jumătatea lunii iunie. Până atunci aşteptăm şi aprobarea oficială a programului din partea Comisiei Europene, a spus secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, George Turtoi.
România aşteaptă comentariile oficiale din partea Comisiei Europene (CE) pe noul Program Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POP-AM) pentru finalizarea negocierilor şi lansarea lui în vara acestui an.
Luna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a desfăşurat o acţiune de control privind modul în care se respectă prevederile legale la comercializarea şi etichetarea produselor alimentare ecologice, informează Biroul de presă al ANPC.
Vasile Dicu, ciupercar din judeţul Galaţi, nu-şi ascunde nemulţumirea legată de faptul că este impozitat de către Fisc ca şi cum ar cultiva o suprafaţă de pământ. Iată cum ne explică drumul mişcării hârtiilor prin hăţişul unei birocraţii excesive şi interpretarea obtuză a organelor fiscale.
Zilele trecute, Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală a organizat la Buzău o întâlnire cu fermierii din acest judeţ în cadrul căreia s-au prezentat două măsuri din noul PNDR 2014 – 2020. Este vorba despre infrastructura pentru irigaţii şi Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici.
Premierul Victor Ponta a numit-o, miercuri, pe Simona Alice Man în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit unei decizii a prim-ministrului publicată în Monitorul Oficial.
Grâul, orzul şi rapiţa de toamnă au evoluat bine şi „pentru data la care ne aflăm sunt în grafic”, spun fermierii.