Porumb 2014
Dacă anul trecut vremea a ţinut cu agricultura şi producţiile de grâu au fost chiar peste aşteptări în unele zone de cultură, sezonul agricol 2011/2012 a început cu stângul.
Pentru agricultorii care nu au reuşit să efectueze arăturile de toamnă în 2011, din cauza lipsei precipitaţiilor şi a solului foarte uscat, şansa de a avea totuşi un an agricol bun este să cultive porumb în primăvară, spun specialiştii Direcţiei Agricole Cluj.
Având în vedere creşterea preţului şi producţia bună înregistrată anul trecut la culturile de porumb, fermierii din judeţul Satu Mare mizează şi în campania agricolă din 2012 pe aceeaşi cultură.
În China există regiuni care au înlocuit complet benzina cu bioetanol, iar în SUA jumătate din recoltă merge către biocombusitbili.
În cadrul exploataţiei agricole din localitatea Orezu, comuna Ciochina, judeţ Ialomiţa, în anul 2011 au fost testaţi în condiţii de producţie un număr de 26 dintre cei mai noi hibrizi de porumb, proveniţi de la firmele: KWS, Caussade, Pioneer, Monsanto, Maisadour şi Syngenta.
Uniunea Europeană încearcă să vândă supraproducţia de porumb de anul acesta, însă cucerirea altor pieţe, externe Europei, pare a fi greu de realizat în condiţiile unei concurenţe acerbe din partea SUA, China, iar mai nou a Ucrainei, potrivit reprezentanţilor Conferderaţiei Europene a Producătorilor de Porumb.
Producţia de porumb din Uniunea Europeană este estimată în 2011 la 62 milioane tone, în creştere cu 7 milioane tone faţă de anul trecut. Porumbul este cultivat în UE pe o suprafaţă de 14 mil. ha, iar principalele state cultivatoare de porumb sunt Franţa, România şi Ungaria.
În judeţul Teleorman, recoltarea culturilor de toamnă s-a încheiat. La porumbul boabe s-a înregistrat una dintre cele mai bune producţii din ultimii ani, de peste 355.000 de tone.
La Buzău, fermierii au obţinut peste 500.000 de tone de boabe, de pe cele 106.000 de hectare cultivate cu porumb pentru consum, fiind cea mai ridicată producţie din ultimii cinci ani.
În judeţul Prahova, porumbul a fost recoltat pe circa 90% din suprafaţa totală cultivată, iar producţia medie este aproape dublă faţă de cea de anul trecut, a declarat, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Prahova, Marian Marcu.