Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO) va avea reprezentanţă la Chişinău, în baza unui acord între guvernul Republicii Moldova şi această instituţie care a fost ratificat vineri, 11 iulie, de parlament.
În credinţa populară, Sfântul Ilie apare ca cel ce stăpâneşte fulgerele şi ploile. Ilie este redat în imaginaţia populară ca cel ce şi-a ucis părinţii la îndemnul diavolului. Îşi cere iertare pentru fapta săvârşită şi primeşte de la Dumnezeu un car de foc şi putere să-i omoare pe diavoli.
Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) și Asociația Română de Biomasă și Biogaz (ARBIO) sunt cei mai noi membri ai Federaţiei Naţionale PRO AGRO, întărind astfel poziţia federaţiei în raport cu administraţia naţională şi cea europeană.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR organizează conferinţa de lansare a proiectului “O şansă pentru toţi şi toate”.
Anul acesta, MEWI se află la a patra ediţie a demonstraţiilor în câmp (după cele din 2008, 2010, 2012), „caravana itinerantă” oprindu-se în cinci localităţi diferite din întreaga ţară.
Aflat la ediţia cu numărul 25, Agromalim – cel mai mare eveniment din domeniul agriculturii şi industriei alimentare din vestul ţării va avea loc în perioada 11-14 septembrie 2014.
În perioada 12-13 iulie a.c., la Braşov, va avea loc Conferinţa naţională „O nouă PAC – Munţi de Oportunităţi”, organizată de Asociaţia AGROM-RO în parteneriat cu EUROMONTANA.
În 3 iulie, la sediul fermei SC ManosAgro SRL din comuna Hălchiu - judeţul Braşov, şi-au dat întâlnire „cartofarii” din toate zările ţării, de la Lunguleţu până în Bihor şi Satu Mare.
Workshop-ul “Agricultura Durabilă şi Securitatea Alimentară” a avut loc la data de 28 mai a.c., fiind organizat de Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice - filiala Timişoara şi Rectoratul USAMVB Timişoara.
Asociaţia Angus-Ro, înfiinţată în judeţul Suceava, a fost acreditată în luna mai pentru efectuarea serviciului de determinare a calităţii genetice a raselor de taurine pentru carne.