Ministerul Agriculturii a corectat, pentru acest an, în Planul Național Strategic 2023-2027 o condiție pentru plata ajutorului național tranzitoriu, ANT, subvenție achitată de la bugetul de stat. Pentru cultura de hamei, fermierii încasau de două ori ANT, unul dedicat acestei culturi, iar celălalt alocat pentru culturile în teren arabil, ANT 1.
Intervenția DR 14 ’’Investiții în ferme de mici dimensiuni’’ a fost modificată, pentru acest an, în Planul Național Strategic 2023-2027 prin introducerea unei dimensiuni economice minime distincte pentru fermele legumicole.
Guvernul german a cuprins în proiectul de buget pe 2024 mai multe măsuri de austeritate, inclusiv controversatele tăieri de subvenţii destinate fermierilor.
Lucrările pe care fermierii ar trebui să le facă pentru pajiști/pășuni, culturi în câmp, legumicultură, pomicultură în luna ianuarie. Informațiile extrem de utile sunt obținute de Agroinfo de la Agenția Națională a Zonei Montane.
Care sunt lucrările care trebuie făcute în stupină în luna ianuarie?
Ajutoarele naționale tranzitorii, ANT, acordate atât în sectorul vegetal, cât și-n cel zootehnic, sunt subvenții achitate de stat din bugetul național stabilit pentru anul următor anului de cerere APIA. Așadar, ANT pentru anul 2023 se achită din bugetul de stat stabilit pentru acest an, 2024.
Ciclonul polar, care a adus fenomene extreme în nordul Europei, a ajuns și în România. Potrivit meteorologilor, vremea rece va cuprinde toată țara la începutul săptămânii și va aduce ger și ninsori în toate regiunile. Cele mai scăzute temperaturi sunt aşteptate marți și miercuri dimineața.
Într-un act fără precedent de solidaritate și determinare, fermierii din Germania se pregătesc să declanșeze o mișcare masivă de proteste pe 8 ianuarie 2024.
Comisia Europeană a aprobat în decembrie 2023 mai multe modificări ale Planului Național Strategic (PNS) pentru perioada 2023-2027. Agroinfo a publicat până acum o parte și continuăm cu alte modificări în condițiile pentru plățile directe ale fermierilor.
Circa 1.500 de fermieri din Republica Moldova, afectați de seceta din 2022, vor primi un ajutor umanitar din partea României constând în motorină.