Culturile de grâu şi rapiţă înfiinţate de agricultorii tulceni sunt deja afectate din cauza temperaturilor ridicate înregistrate în ultima perioadă, susţine directoarea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), Luminiţa Răileanu.
În judeţul Galaţi, campania însămânţărilor de primăvară se află într-un stadiu aproape de finalizare, arată datele centralizate la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi.
Peste 20 de organizaţii ale utilizatorilor de apă din Brăila nu şi-au prelungit contractul pentru irigaţii, potrivit datelor făcute publice de directorul tehnic al sucursalei teritoriale ANIF, Adrian Bîrzoi, ceea ce duce la întârzierea demarării campaniei de irigaţii în judeţ.
Dintr-un program de cultivare în toamna anului trecut ce însumează 75.529 hectare, în judeţul Galaţi, sunt declarate calamitate culturile de pe 19.636 de hectare.
O bună parte din recolta de cartofi a anului trecut, rămasă pe stoc producătorilor din Harghita, va fi folosită pentru furajarea animalelor.
Dacă vizitaţi zilele acestea expoziţia Agraria de la Cluj-Napoca sau aţi fost contactat de redactorii Ferma, vă aşteptăm la standul A5 al Ferma Media Grup, la orele 11 si 14, unde aveţi întâlnire cu cei mai buni specialişti pentru a primi cele mai avizate răspunsuri la întrebările d-voastră.
Consiliile locale nu mai pot accesa fonduri europene nerambursabile acordate pentru pajiştile din proprietatea privată a acestora din cauza "modului deficitar de redactare" a Legii privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor, informează un comunicat al Avocatului Poporului.
Premierul desemnat Victor Ponta a declarat că a decis, în urma unor discuţii cu organizaţiile neguvernamentale de mediu, să nu mai transfere Pădurile de la Ministerul Mediului la Ministerul Agriculturii.
Rusia va liberaliza importul de vinuri moldoveneşti îmbuteliate, a anunţat miercuri, 2 mai a.c., în cadrul unei şedinţe cu vinificatorii premierul Republicii Moldova, Vlad Filat.
Caracteristici meteorologice
Intervalul se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a ţării.