În 2012, România s-a situat pe primul loc în Uniunea Europeană la suprafaţa cultivată cu porumb, dar la producţie a ocupat poziţia a treia, după Franţa şi Italia, se arată în statistica “Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2012”, realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În anul 2012, comparativ cu 2011, producţia agricolă vegetală din România a înregistrat scăderi la toate culturile, mai puţin la sfecla de zahăr, potrivit statisticii realizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) sub titlul “Producţia agricolă vegetală la principalele culturi, în anul 2012”.
Compania Cotnari lansează o nouă gamă de vinuri - Vinul Lupilor, întrucât vinul de Cotnari şi Folclorul au în comun tradiţia şi o parte a istoriei şi a identităţii poporului nostru, ambele având rădăcinile adânc înfipte în acest binecuvântat tărâm românesc, se arată într-un comunicat al companiei.
Comisia Europeană a aprobat alocarea finală a fondurilor UE pentru programul de distribuire de fructe și legume în școli, denumit “Schema de Distribuire a Fructelor în Școli”, pentru anul școlar 2013/2014.
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) anunţă printr-un comunicat de presă că membrii Consiliului Director LAPAR se vor întâlni cu conducerea MADR în data de 02 aprilie a. c - ora 14.00, la sediul MADR, pentru a discuta problemele agriculturii.
Prima umplere cu a apă a canalelor de irigaţii ar putea fi finanţată de Ministerul Agriculturii. Acest fapt vine în sprijinul agricultorilor, care nu ar mai fi nevoiţi să plătească preţuri foarte mari, potrivit declaraţiilor ministrului agriculturii, Daniel Constantin.
La începutul intervalului 28 martie – 03 aprilie 2013 va predomina un regim termic al aerului mai scăzut decât în mod obişnuit, după care, vremea va intra treptat într-un proces de încălzire, devenind normală sub aspect termic, în majoritatea regiunilor.
Toţi cei 1,08 milioane de fermieri îşi vor primi subvenţiile pe suprafaţă până la sfârşitul lunii martie, în avans faţă de anii trecuţi, a declarat, miercuri, 27 martie, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin.
Vremea rea din ultimele zile a produs pagube însemnate legumicultorilor din comuna Matca, judeţul Galaţi. Vântul puternic care a bătut cu peste 100 km/oră a smuls pur şi simplu învelişul din folie de polietilenă, iar în unele locuri a deteriorat sistemul de susţinere din lemn al solariilor.
Prevederile Codului Fiscal care intră în vigoare de la 1 aprilie 2013 vor afecta grav producătorii de vinuri, pentru că încurajează producţia de băuturi fermentate liniştite (BFL), avertizează preşedintele Federaţiei Viticultorii, Toader Manole.