Înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, cultura de soia - modificată genetic - ocupa un loc important în structura de culturi din ţara noastră.
Analiştii de la Strategie Grains apreciază că statele UE vor creşte volumul exporturilor de grâu în sezonul următor dar, în perspectivă, preţurile vor fi în scădere.
În Uniunea Europeană s-au produs circa 155 milioane de tone de furaje concentrate, în 2013, conform ultimilor cifre oficiale comunicate de Federația Europeană a Producătorilor de Furaje Combinate (FEFAC) la adunarea generală desfășurată joi, 5 iunie, în Belgia, la Liege.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, face apel la toate producătorii agricoli şi la comercianţi să nu avanseze cifre privind producţiile de cereale pentru că ar putea să influenţeze preţurile pe piaţă.
Reintroducerea certificatelor de depozit este tot mai aproape. Potrivit ministrului agriculturii Daniel Constantin, proiectul de lege privind reintroducerea certificatelor de depozit este în faza finală, urmând ca până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare legea să fie transmisă spre promulgare.
Teodor Maruşca, director general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pajişti Braşov, ne-a declarat că institutul urmează să elaboreze un Ghid complet pentru întocmirea amenajamentelor pastorale.
În curând crescătorii de animale vor avea o bază legislativă clară în ceea ce priveşte administrarea şi exploatarea pajiştilor. Parlamentul a votat Legea pentru aprobarea OUG nr.34/2013, urmează promulgarea Legii.
Anul agricol 2013-2014 se poate spune că este total diferit faţă de alţi ani. Condiţiile bune din toamnă, continuate cu o iarnă foarte blândă, care atunci când a devenit mai severă a oferit stratul protector de zăpadă, au dus la culturi viguroase care nu au avut mari pierderi de plante.
Departe de agitaţia Timişoarei, printre dealurile Banatului, ajungem la Petrovaselo, sătucul vechi, dar plin de viaţă. Aici îşi are locaţia microferma legumicolă a familiei lui Dragoslav Novacovici - Petrovo Cherry.
Compania Cotnari SA a obţinut şapte medalii de aur la Concursul Internaţional de Vinuri - Bucureşti 2014, au anunţat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii societăţii vini viticole ieşene.