Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) informează că, până în 2023, toate bunurile imobile din ţară vor trebui cadastrate. Este vorba atât despre terenuri, cât şi despre case şi apartamente.
În ediţia 1 – 15 mai 2015 a revistei Ferma găsiţi noutăţi privind plata subvenţiilor agricole, piaţa agricolă, evenimente, evoluţia culturilor agricole, reportaje în ferme, dar şi noutăţi din domeniul tehnicii agricole! Iată titlurile ediţiei!
O nouă provocare, un nou succes confirmat Târgul Internațional pentru Agricultură, Industrie Alimentară și Zootehnie – AGRARIA și-a închis porțile duminică, 26 aprilie 2015 confirmându-ne că am luat o decizie, pe cât de grea, pe atât de bună de a schimba locația tradițională și de a organiza evenimentul acolo unde se face și agricultura: în câmp.
„În aceste zile, odată cu apariţia Legii pieţelor agroalimentare, a apărut nebunia, primăriile nu reuşesc să elibereze atestatele de producător şi carnetele de comercializare, pieţele sunt blocate, fermierii rămân cu marfa nevândută care se depreciază. Nimeni nu înţelege nimic, în loc să se simplifice lucrurile, mai tare sunt încurcate, e un haos total”, consideră Mircea Croitoru.
În săptămâna 4 – 10 mai 2015, preţul grâului FOB Constanţa Marea Neagră este de 192 euro/tonă, preţul grâului FOB Marea Neagră Ucraina este 195 euro/tonă, iar preţul grâului FOB Marea Neagră - Rusia este 199 euro/tonă, informează Bursa Română de Mărfuri (BRM).
Oficiul Fitosanitar Galaţi a transmis fermierilor gălăţeni un buletin de avertizare, întrucât condiţiile climaterice din ultima perioadă au favorizat apariţia şi dezvoltarea următorilor dăunători şi boli: gărgăriţa tulpinilor, gândacul lucios, făinare, altenarioză şi putregai.
Asociaţia Română a Cărnii (ARC) ţine neapărat ca reducerea TVA la 9% să se regăsească imediat în preţul produselor la raft. În acest sens, ARC vrea să încheie un pact naţional cu Guvernul, media şi consumatorii a anunţat, miercuri, preşedintele Asociaţiei, Radu Timiş.
Membrii Fundaţiei Fondul Mutual PRO AGRO (FMPA) se arată dezamăgiţi de aprobarea de către Parlamentul României a OUG 63/201. OUG conţine o secţiune referitoare la fondurile mutuale, iar forma promovată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale exclude fundaţia ca entitate aptă să organizeze fonduri mutuale agricole.
România va cheltui peste 100 mil. euro din bani europeni şi din bugetul de stat pentru vaccinarea obligatorie împotriva Bluetongue a rumegătoarelor domestice, potrivit proiectului de HG pentru aprobarea Programului de vaccinare împotriva virusului Bluetongue în România, elaborat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Anul acesta, AGRARIA îşi întâmpină oaspeţii cu un nou concept, într-o nouă prezentare şi într-o nouă locaţie. Porţile târgului se deschid de astăzi, 23 aprilie, până duminică – 26 aprilie 2015.