1 minut de citit

Stand românesc la Barcelona

La jumătatea lunii iunie, în cartierul Besos Mar, din Barcelona, a fost organizată expoziţia dedicată statelor est-europene, informează ultima ediţie a publicaţiei Occidentul românesc, ce se adresează comuniăţii de români din Spania. 

Standul românesc a promovat cultura şi tradiţiile ţării noastre, prin expunerea de obiecte de olărit, ţesături cu specific naţional şi informaţii despre România. „Ne face plăcere să venim în mijlocul oamenilor, într-un cartier tipic catalan, pentru a le arăta acestora cum arată România adevarată, cu tradiţiile şi cultura sa. Ne-am bucurat de o primire foarte bună, au fost foarte mulţi spanioli care au venit să se intereseze despre obiectele românesti şi sperăm că le-am atras atenţia într-un mod favorabil. Unii ne-au mărturisit că au chiar de gând să viziteze România. Ne-a bucurat foarte mult acest lucru”, a declarat Geanina Boicu, preşedintele organizaţiei Reţeaua Românească. 

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
controale itm

Verificări ITM în ferme!

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Covasna au derulat o campanie de verificare a modului în care sunt respectate […]

pret hectar pasune o

De ASTĂZI, start plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii din sectorul vegetal că de astăzi 12 octombrie  până pe […]

Citește mai multe știri →
×