Piaţa Victoriei din București este blocată de mai bine de trei ore de oierii care protestează în faţa Guvernului. Crescătorii au forţat cordonul de jandarmi şi au intrat pe carosabil. Jandarmii au fost nevoiţi şi să folosească gaze lacrimogene pentru a îndepărta câteva persoane violente, care i-au îmbrâncit şi au aruncat obiecte către ei.
Principalele nemulțumiri ale oierilor sunt legate de gestionarea focarelor pestă sau variolă ovină și măsurile care duc la sacrificarea animalelor, dar și de interzicerea exporturilor la oi și capre din cauza pestei micilor rumegătoare.
Câteva sute de fermieri, crescători de ovine, veniți din întreaga țară s-au strâns, în jurul orei 10:30, în Piața Victoriei din București. Forțe importante ale Jandarmeriei au fost mobilizate în jurul Guvernului și pe străzile din apropiere.
Protestatarii au venit cu mașinile personale, pe care le-au parcat pe străzile laterale. Circulația rutieră nu a fost deocamdată blocată sau restricționată, însă situația s-ar putea schimba dacă numărul protestatarilor crește.

Manifestanții au refuzat să se deplaseze în spațiul amenajat de jandarmi în alveola centrală a Pieței Victoriei și împrejmuit cu panouri metalice, spunând că „țarcurile sunt pentru animale, nu pentru oameni”.
„În acest moment, grupul de manifestanți se află pe trotuarul din fața Muzeului Național de Istorie Naturală «Grigore Antipa» din proprie inițiativă. Pentru siguranța tuturor participanților și pentru asigurarea bunei desfășurări a traficului rutier din zonă, a fost amenajat un spațiu special delimitat în alveola centrală a Pieței Victoriei, care să permită separarea zonelor și menținerea unor spații de siguranță”, a transmis Jandarmeria Capitalei, la ora 10.30.
Jandarmii precizează că accesul în zona securizată este deschis oricărei persoane care dorește să protesteze pașnic și că măsurile au un caracter preventiv și de protecție. Participanții sunt îndemnați să coopereze cu forțele de ordine și să se deplaseze în spațiul delimitat.
La intrările în Capitală au fost instituite filtre pentru a împiedica aducerea animalelor, armelor albe, obiectelor contondente sau a altor obiecte care ar putea fi folosite în incidente.

Protest neautorizat
Manifestația nu a parcurs procedura legală pentru declararea prealabilă și nu este organizată de o asociație a fermierilor. Participanții vin în nume propriu și își asumă riscul de a fi amendați.
La protest sunt așteptați agricultori din mai multe sectoare, de la crescători de animale și apicultori până la producători de legume și fermieri din cultura mare.
„Ne-a ajuns cuțitul la os demult, am tăcut, am răbdat, am făcut documente de ne-am săturat de câte documente am făcut către statul român, către autoritățile statului român, iar producătorul de hrană, crescătorul de animale a ajuns batjocura”, a transmis pe Facebook Ionică Sterp, unul dintre liderii crescătorilor de ovine care susțin protestul.
Oierul spune că mai mulți fermieri se tem să vină la București din cauza posibilelor sancțiuni și a presiunilor exercitate inclusiv de liderii unor asociații. El spune că își asumă amenda și este pregătit să rămână în stradă chiar și o săptămână.
Pe lângă alte revendicări, crescătorii de ovine cer demisia președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Bociu. Ei îi reproșează modul în care au fost gestionate focarele de pestă și variolă ovină, care a dus la blocarea exporturilor de animale vii către Uniunea Europeană.
Fermierii contestă și planul de măsuri transmis recent de ANSVSA la Bruxelles, care prevede vaccinarea animalelor. O altă nemulțumire este legată de neplata despăgubirilor pentru animalele sacrificate.
„Mesajul nostru este foarte clar: să nu mai omoare animalele, le iau animalele din curte de la oameni, le omoară și nu le despăgubesc. Avem o listă foarte scurtă de revendicări pe care o să o depunem”, a spus crescătorul de ovine Ionică Sterp.
Potrivit acestuia, fermierii depun marți o cerere care cuprinde 15 solicitări și vor continua protestul și miercuri.
„Nu plecăm pentru o zi la București, plecăm pentru mai multe zile. Vrem să fim solidari și cu ală mic cu mierea de albine, și cu ăla cu legumicultura, și cu ăla cu cultura mare, pentru că la toți le-a ajuns cuțitul la os”, a adăugat crescătorul de ovine.
Federația Națională a Crescătorilor de Ovine „Romovis” a precizat că nu este inițiatoarea manifestației și că fiecare fermier care participă o face în nume propriu.
Filtre în Capitală și controale la intrarea în București
Jandarmeria Capitalei a anunțat că instituie filtre pe traseele către Piața Victoriei și va efectua controale corporale și ale bagajelor. În funcție de numărul participanților, traficul rutier din zonă ar putea fi restricționat, iar șoferii sunt sfătuiți să evite Piața Victoriei.
Forțele de ordine nu vor permite accesul persoanelor care au asupra lor arme, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene, dispozitive cu electroșocuri ori obiecte care ar putea fi folosite în acțiuni violente. Jandarmeria avertizează că nu vor fi acceptate nici obiectele contondente folosite în mod obișnuit de unele dintre categoriile profesionale care și-au anunțat participarea.
La intrările în București vor fi organizate filtre pentru verificarea legalității transporturilor de animale și produse agroalimentare.
În Piața Victoriei sunt echipe de dialog ale Jandarmeriei, identificate prin veste albastre, precum și o zonă de siguranță destinată jurnaliștilor. Instituția le recomandă participanților să respecte indicațiile forțelor de ordine, să evite conflictele și să se delimiteze de persoanele cu un comportament agresiv.





