3 minute de citit

S-a constituit Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Taurine pentru Carne din România

La Suceava, un număr de 33 de crescători de taurine pentru carne din întreaga ţară au hotărât, în 18 februarie 2012, constituirea Asociaţiei Naţionale a Crescătorilor de Taurine pentru Carne din România.

După cum ne-a relatat fermierul gălăţean Emil Popa, cunoscut crescător de taurine pentru carne din rasa Charolaise, câteva dintre obiectivele urmărite de noua structură organizatorică sunt: exploatarea tradiţiei locale în creşterea bovinelor, sporirea puterii economice, a nivelului de pregătire şi informare zootehnică a fermierilor, precum şi stimularea şi susţinerea crescătorilor de bovine, pentru înfiinţarea de exploataţii animaliere în condiţii de eficienţă economică.

Crescătorii de taurine pentru carne vor COP şi pentru rasele de carne

„Aşa cum pentru vaca cu lapte există un control oficial, dorim şi noi, crescătorii de taurine pentru carne, să se aplice acelaşi regim de egalitate, în monitorizarea şi sprijinirea activităţii noastre. Considerăm că statutul nostru este unul aflat la periferia interesului MADR şi nu este pe deplin recunoscut, aşa cum se întâmplă în statele comunitare”, ne-a declarat inginerul Emil Popa.

Vacă charolais cu viţel_b

După spusele lui Emil Popa, noua Asociaţie Naţională a Crescătorilor de Taurine pentru Carne va primi, realmente, un sprijin din partea eurocomisarului Dacian Cioloş, care s-a arătat încântat de iniţiativa fermierilor români.

Gheorghe Flutur: Judeţul Suceava este pe primul loc în ţară la numărul de taurine de carne

Şedinţa de constituire a Asociaţiei Naţionale a Crescătorilor de Taurine de Carne (ANCTC), a avut loc în 18 februarie 2012 şi a fost găzduită de Consiliul Judeţean (CJ) Suceava. La întâlnire a participat şi preşedintele CJ Suceava,Gheorghe Flutur, care a declarat, citat de Agerpres, că „Suceava şi zona Bucovinei sunt îndreptăţite să fie locul unde se înfiinţează această asociaţie, deţinând în momentul de faţă locul unu pe ţară la numărul de taurine de carne, aproape 170.000„.

Flutur a mai adăugat şi că judeţul Suceava are un potenţial uriaş pentru creşterea taurinelor de carne, având o suprafaţă de 170.000 ha de păşune şi fâneţe, iar taurinele de carne pot fi crescute cu uşurinţă în zone alpine, fiind foarte rezistente la frig în comparaţie cu taurinele de lapte care, pentru producţii mari, au nevoie de adăpost în anotimpul rece şi furajare consistentă.

Flutur le-a promis crescătorilor de animale că va organiza o întâlnire cu noul ministru al Agriculturii

Gheorghe Flutur a anunţat, de asemenea, că va organiza la începutul lunii martie 2012, la Suceava, o întâlnire a crescătorilor de animale cu noul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×