Potrivit unei declaraţii recente a comisarului european pentru afaceri maritime şi pescuit Maria Damanaki, Comisia Europeană nu poate controla pescuitul în Marea Neagră, dar poate încuraja dialogul şi cooperarea între ţările riverane, pentru a se promova caracterul durabil al pescuitului şi afacerilor maritime în regiune.
După prima parte a unei conferinţe privind afacerile maritime în Marea Neagră, organizată de executivul UE, Damanaki a subliniat că pescuitul în Marea Neagră este o provocare reală.
90% din flota de pescuit din Marea Neagră aparţine Turciei
În prezent, 90% din flota de pescuit din Marea Neagră este deţinută de Turcia, iar asociaţiile de profil din celelalte ţări riverane au reclamat creşterea cazurilor de pescuit ilegal.
„Cunoaştem provocările pentru pescarii din Marea Neagră şi ştim că unele sunt comune şi cu alte zone maritime europene, iar altele sunt specifice. Vreau să spun că intenţia mea nu este să creez tensiuni şi dispute politice. Cred că în primul rând trebuie să stea cooperarea economică şi să ne concentrăm pe câteva proiecte care aduc prosperitate şi profit pentru toţi. Referitor strict la pescuit, ceea ce am propus pentru cadrul financiar multianual 2014-2020 este o simplificare a procedurilor, astfel încât Fondul european pentru pescuit să fie mai accesibil”, a spus reprezentanta CE.
Aceasta a salutat ideea creării unui consiliu consultativ pentru Marea Neagră, care să aibă un dialog periodic pe domenii concrete – pescuit, afaceri maritime, acvacultură, energie eoliană, turism.
sursa: Agerpres






