Ba chiar mai mult de atât! Precum o nuntă fără miri. Fiecare din cei doi au fugit în alt sat. Doar cu mesenii uitându-se cu jind la cazanele aburinde cu sarmale şi damigenele cu vin.
Agroinfo a intrat în posesia acestei informaţii pe căi ocolite. Nici un oficial nu a îndrăznit să vorbească oficial despre această înţelegere neoficială şi cel puţin suspectă.
Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti există iar noi, amărăştenii nimănui, ne cam dăm coate. Ba că e bine, ba că e dezastruos, ba că e nashpa.
Vorbirăm azi ba de ce mai face Judeţul Tudorel, ba de ce-o mai zice Elena din Băseştia, ba de vizita oficială a ASR Prinţul de Walles. Vizită făcută, iată, tocmai în aceeaşi zi cu activare de către Marea Britanie a articolului 50 din Tratatul de la Lisabona.
Nu au voie să comunice presei nici măcar programul întâlnirilor, dar au conduită vestimentară. N-au voie să dezvăluie informaţii cu caracter public, dar au ţinută business, prevăzută în „Codul de conduită al personalului contractual din cadrul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale”.
148 DE PAGINI DE INFORMAŢII ŞI OPINII! Noutăţi privind plata subvenţiilor APIA, calendarul banilor europeni prin PNDR 2020, ce noutăţi aduc furnizorii de tehnologii agricole, reportaje în ferme şi previziuni pentru piaţa agricolă, despre toate acestea citiţi în REVISTA FERMA, ediţia 1 - 14 APRILIE 2017.
În ultimile zile am auzit tot felul de scenarii, pe la tot felul de televiziuni, aproape apocaliptice. Şi scenariile, şi televiziunile. Nu mai vorbesc de tonul folosit atât de prezentatori cât şi de invitaţi.
Urmăream recent o emisiune care scoate agricultura la raport. Invitaţi au fost principalii doi lideri ai fermierilor autohtoni, Laurenţiu Baciu (preşedinte LAPAR) şi Emil Dumitru (preşedinte ProAgro) alături de Ioan Munteanu, şeful Comisiei pentru Agricultură al Camerei Deputaţilor.
Ar fi fost ideal ca preşedintele PSD să fi fost mai prolific. Măcar ca Ştefan cel Mare. Iar fiecare copil să cumpere strict afaceri agricole. Unul să crească vaci de lapte, altul vaci de carne, iar un mezin neastâmpărat să cutreiere munţii cu o turmă de cel puţin 300 de oi.
Campania agricolă de primăvară, probă de foc a fermierilor...
Un perpetuu examen şi o provocare în fiece sezon de producţie agricolă care necesită implicare, spirit organizatoric, pricepere şi mult, foarte mult efort.