APDRP se obligă să facă plata în maxim 90 de zile de la depunerea dosarului de plată. Or, ei încă nu au 90 de zile. În general, plăţile se fac la 30-40 de zile, a declarat Nicu Chebac, directorul adjunct al Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Galaţi.
La începutul lunii februarie, legumicultorii din Matca au lăsat munca neterminată în solarii preţ de mai bine de o oră pentru a-şi exprima public nemulţumirile. Ei au solicitat plăţile restante pentru cel de-al treilea an de finanţare aferent Măsurii 141 „Sprijinirea fermelor agricole de semisubzistenţă”, care trebuiau făcute încă din toamna anului trecut.
Referitor la această situaţie, Nicu Chebac a explicat: „Am înţeles că au fost nemulţumiţi de faptul că li s-a întârziat plata, dar nu este o întârziere pentru că dacă se citesc bine anexele, APDRP se obligă să facă plata în maxim 90 de zile de la depunerea dosarului de plată. Or, ei încă nu au 90 de zile. În general, plăţile se fac la 30-40 de zile.”
OJPDRP : Legumicultorii din Matca nu prea se înghesuie la banii europeni
Pentru Măsura 141, sunt doar 20-30 de cereri depuse pe sesiune, iar pe Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”, le numeri pe degete, susţin reprezentanţii OJPDRP Galaţi. „În Matca sunt oameni foarte gospodari, foarte muncitori, dar, spre surpriza mea, puţini sunt cei care au accesat fonduri europene şi numai pe o singură Măsură: 141- Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă”, spune Nicu Chebac.
Pe fiecare sesiune de depunere, din ultimele patru, doar 20-30 de cultivatori au solicitat cei 7.500 de euro, acordaţi, eşalonat, timp de cinci ani.
De asemenea, Nicu Chebac afirmă că doar cinci sau şase legumicultori au accesat fonduri europene aferente Măsurii 112 „Instalarea tinerilor fermieri”.
Dosare de plată neconforme
„La cea de-a patra tranşă din luna decembrie 2012, pe Măsura 141, un număr de şapte beneficiari au avut dosare de plată neconforme, întrucât nu au respectat cerinţele procedurale. Deci, pentru acestea nu s-a aprobat plata”, a precizat reprezentantul OJPDRP Galaţi.






