Duminică, 9 octombrie a.c., în comuna maramureşeană Dumbrăviţa, compania locală Universal Alloy Corporation Europe a organizat dezbaterea cu tema „Soluţii pentru o agricultură modernă”.
Evenimentul a trezit un real interes din partea comunităţii, reuşind să adune în faţa agricultorilor parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai APIA Maramureş, factori de decizie ai băncilor şi societăţilor de asigurare, agenţi economici.
Scopul urmărit de organizatori a fost găsirea, în comun, a unor soluţii practice şi răspunsuri concrete la problemele cu care se confruntă fermierii din comuna Dumbrăviţa. Care, de fapt, sunt aceleaşi ce se regăsesc peste tot în ţară: slaba informare a cetăţenilor privind legislaţia, acordarea subvenţiilor, accesarea fondurilor europene, disfuncţionalităţi în valorificarea producţiei agricole.






