2 minute de citit

În Federaţia Rusă, au crescut preţurile la produsele alimentare de bază

Creşterea preţurilor la produsele alimentare esenţiale, în Rusia, a depăşit rata creşterii veniturilor cetăţenilor ruşi. Cu toate acestea, experţii estimează că ţara nu se află în pragul unei revolte din cauza acestei situaţii, informează Pravda.

Din mai, anul trecut, rata inflaţiei a ajuns la 30 la sută
Un raport al oficialilor Federaţiei Ruse, întocmit în urma monitorizării preţurilor   produselor alimentare de bază – pâine, zahăr, ouă, lapte, iaurt, unt, carne de vită, porc, pasăre, peşte şi cartofi -, în capitalele regiunilor federale, arată că rata inflaţiei la aceste produse a ajuns la 30 la sută, în perioada mai 2010 – mai 2011.

Situaţia cea mai favorabilă se constată în oraşul Stavropol (numai 20 la sută), iar cea mai mare creştere a ratei inflaţiei a fost înregistrată în regiunile Habarovsk şi Moscova – de 38 şi, respectiv, 39 la sută. Cu toate acestea, costul coşului alimentar este cel mai scăzut la Moscova – 1.329 ruble ($ 47), în timp ce acelaşi indicator a fost evaluat la 1.436 ($ 51) în regiunea Stavropol şi 1.799 de ruble ($ 64) la Habarovsk.
Mihail Popov, preşedintele grupului de lucru care a efectuat cercetarea, a declarat că motivul pentru astfel de diferenţe ale preţurilor este nivelul scăzut al concurenţei pe pieţele regionale, în comparaţie cu zona Moscovei.

Faţă de în SUA, China, Portugalia şi Spania, costul coşului alimentar este cu 13 procente mai mare, în timp ce veniturile ruşilor sunt cu 25 la sută mai mici
Potrivit raportului, costul coşului alimentar, în Federaţia Rusă, este cu 13 la sută mai mare decât în Statele Unite ale Americii, China, Portugalia sau Spania. În acelaşi timp, nivelul venitului personal, în Rusia, este cu 25 la sută mai mic decât nivelul mediu din ţările indicate.
Oficialii ruşi avertizează că, în ciuda rezultatelor optimiste din ultima vreme, fără un sprijin din partea statului, agricultura şi industria alimentară se vor confrunta cu probleme serioase.


Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×