Potrivit unei Hotărâri de Guvern aprobate în şedinţa de miercuri, Executivul a decis menţinerea nivelului accizei specifice la ţigarete până la 1 iulie 2012, iar acest fapt nu ar trebui să determine o creştere a preţurilor de vânzare cu amănuntul a ţigaretelor, informează Biroul de presă al Guvernului.
Astfel, în perioada 1 ianuarie 2011 – 1 iulie 2012 nivelul accizei totale rămâne neschimbat la valoarea de 76,60 euro/1.000 ţigarete.
Comunicatul Guvernului precizează că pentru ţigarete, acciza totală este mixtă, structura acesteia fiind formată din acciza specifică (euro/1000 ţigarete) şi acciza ad valorem (% din preţul de vânzare cu amănuntul) potrivit art. 1(2) din Directiva 92/79/CEE privind apropierea taxelor pentru ţigarete.
Totodată, prin art. 1 pct. 1 alin. (1) din Directiva 2010/12/UE s-a prevăzut un nou mod de calcul pentru stabilirea accizei specifice, care a înlocuit conceptul de cea mai populară categorie de preţ (MPPC) cu preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP);
Potrivit mecanismului de calcul reglementat prin art. 177 alin. (3) din Codul fiscal, nivelul accizei specifice, exprimat în euro/1000 ţigarete, se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului, menţionează sursa citată.
Din statisticele oficiale, fumatorii din România reprezintă peste 30% din populaţia activă, 44% dintre bărbaţi şi 17,5% din femei, ceea ce ne situează în primele 10 ţări din Europa, după numărul de fumători. Jumătate dintre români au început să fumeze înainte de 20 de ani şi alţi 33% au început să fumeze între 20-25 de ani.
În ultimii 15 ani prevalenţa fumatului la bărbaţi a rămas constantă, în timp ce la femei s-a dublat, crescând alarmant în rândul adolescentelor şi al femeilor tinere.






