Corina Mareş, Director General al DLG INTERMARKETING, organizator al târgurilor de agricultură AGRARIA şi AGRIPLANTA
Corina MAREŞ
În primul rând compania noastră DLG INTERMARKETING mulţumeşte tuturor colaboratorilor şi ne exprimăm speranţa să continuăm colaborarea noastră în aceleaşi condiţii, dacă nu chiar mai bune, în anul viitor.
De asemenea, ne dorim să atragem la evenimentele pe care le organizăm parteneri şi expozanţi noi.
Le dorim tuturor în primul rând sănătate şi multe împliniri în plan personal şi profesional.

În ceea ce priveşte anul 2011, întotdeauna se poate şi mai bine, dar a fost un an bun pentru echipa noastră, ţinând cont de faptul că am lansat un concept nou, târgul Agriplanta, care s-a bucurat de succes la prima ediţie şi ne dorim o îmbunătăţire a evenimentelor alături de partenerii noştri.
Sperăm ca în anul următor să avem puterea de muncă pentru a veni în sprijinul expozanţilor şi al clienţilor noştri cu cât mai multe informaţii şi evenimente de calitate!






