Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, s-a întâlnit cu Excelenţa Sa, Ambasadorul Republicii Coreea în România, Im Han-taek marţi, 04 octombrie 2011, la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Cei doi oficiali au discutat despre posibilităţile de investiţii în agricultura românească şi despre potenţialul pe care aceasta îl are.
Ambasadorul Im Han-taek a precizat că în România va sosi o delegaţie de oameni de afaceri şi experţi coreeni pentru a cerceta posibilităţile de investiţii în ţara noastră, pentru a realiza primele proiecte coreene într-un stat comunitar.
Coreea deţine tehnologii şi capital, iar România are terenuri fertile
De asemenea, oficialul coreean, s-a declarat extrem de interesat de evoluţia agriculturii româneşti şi de rezultatele obţinute în toate sectoarele (în principal în cel vegetal). Acesta a remarcat că există o situaţie de complementaritate între cele două state: Coreea deţine tehnologii şi capital, iar România are terenuri fertile şi un climat extrem de favorabil agriculturii.
Alte subiecte abordate de cei doi oficiali au fost condiţiile pentru cumpărarea de terenuri de către cetăţenii străini, arendarea şi concesionarea, precum şi domeniile unde se poate investi cu succes (porumb, orez, fructe şi legume, viticultură, sistemele de irigaţii sau de depozitare).






