2 minute de citit

Călăraşi: Licitaţie strânsă la utilaje agricole

Lucrurile confiscate de la firmele care nu şi-au achitat datoriile către stat au fost scoase la licitaţie. Fiscul a reuşit să încaseze peste 600.000 de lei din vânzarea utilajelor agricole, deşi preţul a fost aproape la fel cu cel care se practică pe piaţă, între 6.000 şi 10.000 de lei.

Licitaţia cu utilaje agricole, aparţinând unei firme din Grădiştea ce fusese executată silit, a fost un succes mai puţin aşteptat. Pentru fiecare din cele nouă utilaje s-au înscris câte trei-patru persoane. „Au fost vândute utilaje agricole, tractoare şi combine, în valoare de 600.000 de lei”, a declarat Nicolae Mitran, şeful Administraţiei Publice a Comunelor, citat de adevarul.ro.

Îniţial licitaţia a fost programată de două ori, pentru că nu s-a înscris nimeni, însă la cea de-a treia ediţie, la licitaţie au participat 14 persoane care au încercat să obţină tractoare şi combine la preţuri avantajoase. „Licitaţia a fost foarte strânsă, mai ales că PAS-ul (suma cu care se ridică miza) a fost de 7.500 de lei”, a precizat Mitran.

Un tractor a fost evaluat la acelaşi preţ cu cel de pe piaţă, variând între 6.000 şi 10.000 de lei, în funcţie de starea acestora, iar o combină uzată are preţuri cuprinse între 50.000 şi 200.000 de lei.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×