Grupul german ce activează în industria chimică, BASF, a anunţat luni că a solicitat Uniunii Europene autorizaţia pentru a cultiva prima specie de cartof modificat genetic destinat alimentaţiei umane, ce poartă numele de Fortuna.
„Acest cartof este destinat în principal alimentaţiei umane, dar poate fi folosit şi pentru hrănirea animalelor”, a declarat agenţiei France Presse purtătorul de cuvânt al BASF. Este o specie de cartof derivată din Fontane, una dintre varietăţile cele mai folosite pentru producerea chipsurilor.
„Următoarea etapă în procesul de autorizare constă în avizul Autorităţii Europene pentru Securitatea Alimentelor (EFSA) care va evalua securitatea produsului pentru oameni, animale şi mediul înconjurător”, mai precizează compania germană.
Fortuna rezistă la mana cartofului
Specia de cartof Fortuna are capacitatea de a rezista la mana cartofului, un parazit foarte devastator care a fost una dintre cauzele principale ale foametei irlandeze din scolul XIX şi care potrivit grupului german încă mai distruge circa 20% din culturile de cartofi la nivel mondial.
BASF explică acest rezultat prin folosirea a două gene prelevate de la o varietate sălbatică de cartof din America de Sud care rezistă la mana cartofului.
Dacă Uniunea Europeană va autoriza comercializarea, acesta va fi primul cartof modificat genetic ce se va regăsi în alimentaţia noastră. Uniunea Europeană a autorizat deja comercializarea de produse alimentare ce conţin anumite varietăţi de porumb, rapiţă, soia şi sfeclă modificate genetic.
sursa: Agerpres






