3 minute de citit

ANSVSA: Din ciclul „Clientul, ca o pradă!”, Magazinul cu produse expirate

¤ În urma a 1.898 de acţiuni de control, inspectorii sanitari veterinari au aplicat amenzi de 58.800 lei

Printr-un comunicat de presă, emis de Agenţia Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, suntem informaţi că în perioada 30.09.2011 – 06.10.2011, inspectorii din cadrul Direcţiilor judeţene au desfăşurat 1.898 de activităţi de control în unităţile din industria agroalimentară.

¤ Marfă sub sechestru pentru neutralizare

Astfel, cu precădere au fost verificate capacităţile de producţie în domenii de activitate, precum: fabricarea produselor de morărit şi panificaţie, a băuturilor răcoritoare şi a celor alcoolice, a pâinii şi produselor de patiserie, unităţi de depozitare pentru produse alimentare de origine non-animală, dar şi pentru seminţe, legume şi fructe.
Controlul unităţilor a vizat, în principal, aspecte privind calitatea spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate, precum şi cele de depozitare a materiilor prime şi produselor finite, controlul dăunătorilor, condiţiile de igienă şi de funcţionare a unităţii precum şi evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul HACCP.

¤  Sancţiunea – „regina controlului”!

În urma deficienţelor constatate, inspectorii sanitari veterinari au aplicat un număr de 14 amenzi, însumând o valoare totală de 58.800 de lei.
De asemenea, au fost acordate şi de 20 avertismente.
Cea mai mare sancţiune, în cuantum de 45.000 de lei, a fost aplicată unui magazin sătesc din judeţul Giurgiu, unde s-au depistat produse alimentare cu termenul de valabilitate depăşit (produse de panificaţie, băuturi răcoritoare, conserve vegetale, condimente, margarină, etc.).
Întregul stoc de marfă a fost pus sub sechestru şi dirijat spre neutralizare.

Restul amenzilor au fost aplicate astfel:
–         Argeş, 1.200 lei – spaţiul de producţie, spaţiul de depozitare şi anexele social sanitare neigienizate corespunzător;
–         Bacău, 1.200 lei – manipularea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare;
–         Braşov, 1.200 lei – condiţii de depozitare necorespunzătoare, nerespectarea temperaturilor indicate de producător;
–         Buzău, 6.000 lei – lipsa documentelor care să ateste trasabilitatea produselor alimentare comercializate;
–         Dâmboviţa, 1.200 lei – depozitare necorespunzătoare, comercializarea de produse în spaţii neaprobate sanitar veterinar;
–         Giurgiu, 45.000 lei – produse expirate;
–         Gorj, 1.800 lei  manipularea alimentelor fără echipament şi mănuşi, nerespectarea condiţiilor de vecinătate a produselor, manipularea produselor alimentare şi întreţinerea spaţiilor sunt necorespunzătoare.
–         Vâlcea, 1.200 lei – spaţiu de depozitare a materiilor prime neigienizat, condiţii depozitare;

 ¤ Probe prelevate pentru analiza de laborator

De asemenea, în cadrul controalelor în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe, conform procedurilor şi Programului de supraveghere şi control pentru anul 2011, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, contaminanţilor, aditivilor şi substanţelor interzise, precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză laboratoarelor arondate.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×