Prezent la „Ziua Câmpului” de la Dulceşti, judeţul Neamţ, Adrian Rădulescu, preşedintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, declarat pentru Ferma că „ceea ce–i lipseşte agriculturii româneşti sunt camerele agricole şi, bineînţeles, asistenţa tehnică pe care acestea trebuie s-o asigure”.
În altă odine de idei, Adrian Rădulescu a insistat pe segmentul cercetare-învăţământ. „Trebuie să redotăm staţiunile şi institutele de cercetare, trebuie restructurat din temelii învăţământul agricol, una se învaţă în şcoală, alta este în realitate. Marea mea dezamăgire este că în învăţământul agricol se face mai multă teorie şi mult mai puţină practică.”
Spiritul de castă
După care a pus degetul pe o rană mereu sângerândă a agriculturii noastre: lipsa creditării şi a unor programe şi strategii naţionale, precum şi dezorganizarea agricultorilor: „nu este o structură care să vorbească în numele lor cu reprezentanţii administraţiilor locale şi centrale. Noi, agronomii, nu avem unitatea de breaslă, de castă, agronomii se văd tot timpul într-o concurenţă unii cu alţii.”
Fermierul Mafalda – o greşeală
Despre fermierul… Mafalda, care să le ştie pe toate: producţie, comerţ, contabilitate, marketing…, Adrian Rădulescu afirmă că este o mare greşeală. „Trebuie să existe servicii care să rezolve problemele: ce trebuie făcut, ce tehnologie trebuie aplicată, ce produse, ce utilaje şi maşini agricole… Avem nevoie de specialişti, de cartarea agrochimică a solului… Fiecare fermier doreşte să le facă el pe toate, dar sunt anumite lucruri de fineţe cum ar fi combaterea dăunătorilor, ar trebui să avem unităţi specializate care să facă acest lucru.”






