Peste o mie de fermieri, producători agricoli, crescători de animale şi reprezentanţi ai firmelor cu specific agricol din Caraş-Severin şi-au dat întâlnire pe Valea Caraşului, la Răcăşdia, la Târgul Mare de Primăvară, ajuns, anul acesta, la cea de-a 25-a ediţie.
Târgul a adunat loalaltă peste 1.500 de vizitatori, printre aceştia aflându-se şi fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabără.
„Târgul de primăvară de la Răcăşdia a devenit un element esenţial pentru tot ceea ce înseamnă agricultura în zonă. Putem spune, prin tot ceea ce se întâmplă aici, că se simte o revigorare a agriculturii. Aglomeraţia este mult mai mare. Se poate vorbi de un succes şi în acest an al târgului. De asemenea, este un progres real în agricultură. Am observat că s-a lucrat foarte mult teren în toamnă, care de ani şi ani nu a mai fost lucrat, iar acest lucru înseamnă o sursă de venit pentru cei care gestionează aceste terenuri. E bine că oamenii au început să realizeze că această bogăţie, aceste terenuri nu trebuie vândute atât de uşor, pentru că sunt bunuri de mare valoare. Agricultura va fi o sursă de venit pentru toate zonele”, a precizat Valeriu Tabără.
Şi primarul comunei Răcăşdia, Mirco Leichici, s-a arătat mulţumit de amploarea evenimentului pe care localitatea amintită îl găzduieşte. „Este încă dimineaţa şi peste 1.500 de persoane au trecut deja pragul târgului. Anul acesta au venit şi foarte multe firme, de la cele de seminţe, până la cele de utilaje. Sunt convins că toţi cei care participă la târg au de câştigat, şi producători şi cumpărători”, a afirmat primarul.
Atmosfera a fost întreţinută de fanfara din Grebenaţ – Serbia.
sursa: Agerpres






