2 minute de citit

VINVEST 2014 – prima zi

Ediţia cu numărul XI a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST şi-a deschis porţile vineri, 11 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara.

Încă din prima zi a Salonului evenimentele conexe reunite sub genericul „Zilele Vinului, Gastronomiei şi Culturii Internaţionale” s-au ţinut lanţ. Pe 11 aprilie s-a desfăşurat Ziua Vinului, Gastronomiei şi Culturii Serbiei la Timişoara, iar pe 12 aprilie, sub egida Consulatului Onorific al Spaniei la Timişoara va avea loc Ziua Vinului, Gastronomiei şi Culturii Spaniole.

Vinuri premiate la VINVEST 2014
Tot cu prilejul VINVEST a avut loc cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, în perioada 9-10 aprilie a.c.. „La Concurs s-au înscris 23 de producători cu peste 100 de probe de vin. În acest an avem foarte multe vinuri seci, în ton cu tendinţa pieţei, am putea spune. Se vor acorda medalii de aur şi de argint, aur pentru vinurile care obţin între 90 şi 100 de puncte, iar argint pentru cele cu punctaj între 80 şi 89,9 puncte”, a declarat Petre Badea, preşedintele Concursului.
Astăzi, 12 aprilie, va avea loc decernarea medaliilor vinurilor premiate în acest an.

Salonul rămâne deschis până la 13 aprilie, între orele 11:00 – 20:00.

Ferma Media Grup este partener media principal al VINVEST iar Asociatia Presei Agricole din Romania partener strategic.

vinvest-2014_1_b

vinvest-2014_3_b

vinvest-2014_4_b

vinvest-2014_5_b

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×