Ediţia a VII-a a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice VINVEST a început miercuri, 4 aprilie a.c., cu vinuri de calitate şi sub auspicii bune.
Juriul format din experţi degustători, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, a apreciat 63 de probe de vin din cele 129 înscrise în competiţie. Timpul alocat a fost în medie de 4 minute pentru fiecare probă. Din totalul de 5 serii de vinuri, în prima parte a zilei au fost degustate 2 serii de vinuri albe şi una de vinuri roşii, ambele seci. După prânz, pe masa juraţilor au fost alte două serii de vinuri: albe aromate seci, roze seci, roşii seci, roşii demiseci şi demidulce.
„După prima zi de evaluare putem spune că avem în concurs vinuri corecte, lucrate cu mare acurateţe, apropiate din punct de vedere calitativ. Departajarea se va face prin calculul mediei aritmetice. Faptul că degustătorii au la dispoziţie în acelaşi timp toate probele dintr-o serie, adică au înşirate în faţă toate paharele cu vinuri permite o mai bună apreciere în evaluarea calităţii vinurilor”, a declarat preşedintele concursului, expert degustător Petre Badea. Astăzi urmează a fi degustate alte 66 de probe de vin.

Decernarea medaliilor şi diplomelor pentru probele câştigătoare va avea loc sâmbătă, 7 aprilie, de la ora 11.00, în sala de expoziţii a Salonului VINVEST.





