Cea de-a III-a ediţie a Salonului Naţional de Vinuri al României – Vintest urmăreşte promovarea vinului românesc şi a turismului vitivinicol, a spus Lucia Pârvu, directorul Vintest, la conferinţa dedicată deschiderii manifestării.
Salonul Naţional de Vinuri al României Vintest se va desfăşura în perioada 6-9 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti. România se poziţionează pe locul 10 la nivel mondial şi pe locul 5 la nivel european din punctul de vedere al suprafeţei cultivate cu viţă-de-vie.
În ultimii cinci ani, sectorul vitivinicol românesc a accesat integral fondurile europene prin Programul Suport pentru Sectorul Vitivinicol (42,1 milioane euro/an), cel mai vizibil efect constând în replantarea a 19.766 hectare cultivate cu viţă-de-vie. Programul va continua şi în perioada 2014 -2018.
Timp de patru zile, toţi iubitorii vinului vor avea posibilitatea să deguste gratuit sutele de vinuri expuse de producătorii români şi de cramele din străinătate. Pentru a înţelege mai bine care este secretul îmbinării vinului cu mâncarea, experţi degustători, membri ai Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR) precum şi numeroşi somelieri vor prezenta publicului prezent arta degustării vinului şi totodată asocierea cu diferite meniuri şi preparate. Sursa: Agerpres





