România ar putea relua exportul de animale vii, ovine, bovine, în Uniunea Europeană și către țările terțe la începutul anului viitor, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
Instituția a prezentat în Comisia pentru agricultură din Camera Deputaților planul de acțiune pentru combaterea pestei micilor rumegătoare și a variolei ovine.
„Eu cred că până în primăvară va fi finalizat vizavi de modificarea Regulamentul 361, care pe varianta Franței și Spaniei, care se confruntă cu dermatoza nodulară, să poată să facă derogări și să putem redeschide inclusiv piața intraunională. Dacă condițiile vor fi corespunzătoare pentru reluarea exportului pentru țări terțe, începând din primul trimestru, anul viitor, vom putea relua exportul de animale vii, animale vaccinate, care vor face obiectul exportului”, a spus Csutak László, vicepreședintele Autorității, citat de Radio România Actualități.
Reprezentanții ANSVSA au menționat că este în desfășurare campania de vaccinare a oilor și caprelor, care are loc diferențiat. În județele Constanța și Tulcea imunizarea se face pentru ambele boli, iar în restul țării doar pentru variolă.





