Producătorii de grâu din Marea Britanie ar trebui să fie pregătiţi pentru o scădere a preţului la grâu de până la 30%, avertizează analiştii pieţei internaţionale.
După ce s-a descoperit că o parte din recolta din anul 2012 a fost contaminată cu o toxină eliberată de ciuperci parazitare, Ungaria a înăsprit controalele la porumbul folosit drept hrană pentru vacile de lapte, a afirmat luni Autoritatea Naţională pentru Siguranţă Alimentară.
Lucrările de protejare a viţei de vie se efectuează până la jumătatea lunii decembrie, dacă îngropatul şi muşuroitul butucilor nu s-au efectuat în luna noiembrie.
Agricultorii şi-au făcut planul culturilor pentru anul agricol următor. Ei au ţinut cont de rotaţia culturilor, rentabilitatea fiecărei specii în parte, dar mai ales de condiţiile climatice.
Cu o populaţie şi economie în continuă creştere, China va importa cantităţi tot mai mari de soia şi de porumb. Potrivit analiştilor pieţei agricole, importurile Chinei de porumb vor creşte în următorii 5-7 ani într-un ritm similar cu cel al importurilor de soia din ultimul deceniu.
KWS Seminţe a ales sala Unirii din cadrul Palatului Parlamentului pentru a sărbători 10 ani de activitate în România, susţinând că edificiul reprezintă munca naţiunii noastre ca echipă, fiind o construcţie spectaculoasă şi un edificiu cu care am ajuns să ne mândrim şi să fim apreciaţi peste hotare.
KWS, companie producătoare de seminţe a inaugurat Staţiunea de Cercetare şi Ameliorare KWS din Alexandria, judeţul Teleorman, moment oficializat prin prezenţa membrilor board-ului KWS şi susţinerea unei conferinţe de presă.
„Recolte bogate” este o publicaţie tipărită, cu apariţie lunară, care vă oferă informaţii despre: practicile de producţie, oportunităţile de afaceri, preţuri şi pieţe, tehnologii de ultimă generaţie, opinii, interviuri şi secretele reuşitei în ceea ce priveşte producţia agricolă vegetală (cultura mare, viticultură, legumicultură, pomicultură, protecţia plantelor).
După un deceniu excepţional, dar “nesustenabil” în numeroase ţări în curs de dezvoltare, creşterea producţiei agricole mondiale va încetini până în 2021, a avertizat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO).
Amazone este în prezent producătorul de utilaje pentru distribuirea îngrășămintelor care oferă clienţilor săi în plus un laborator pentru îngrăşăminte, cu o diagramă decor clasic și un serviciu on-line, având aplicaţie pentru smartphone-uri.