Culturile de porumb şi floarea soarelui din judeţul Caraş-Severin sunt aproape compromise de secetă, iar specialiştii estimează, pentru acest an, o producţie sub cea realizată într-un an cu condiţii meteorologice favorabile.
În data de 2 august a.c., Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) a fost acreditată din 2 august să cumpere energie de pe bursă. Acest lucru le va permite fermierilor să plătească un preţ mai mic pentru apa de irigaţii.
Producţia de grâu obţinută în 2013, de 7,296 milioane de tone, este cea mai mare din ultimii opt ani, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de presă.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin va anunţa astăzi, 9 august a.c., într-o conferinţă de presă, producţiile agricole obţinute în acest an la culturile unde a fost încheiat recoltatul.
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) atrage atenţia asupra faptului că bugetul României ar putea fi puternic afectat din cauza veniturilor mici obţinute de agricultori prin vânzarea producţiei din 2013.
Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia nefavorabilă în care se află producătorii agricoli, culturile de porumb ale acestora fiind distruse de mistreţi.
Reprezentanţii Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) au participat, miercuri, 7 august a.c., la o întâlnire de lucru pe tema Fondurilor Mutuale, cu reprezentanţii MADR conduşi de miniştrii Secretari de Stat Daniel Botanoiu şi Achim Irimescu, la sediul Ministerului Agriculturii.
Perioada 08 – 14 august 2013 se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în aproape toate zonele de cultură, chiar caniculară, îndeosebi la începutul intervalului.
În primele patru luni din acest an, România a înregistrat un deficit al balanţei comerciale de 224,6 milioane euro în ceea ce priveşte comerţul cu legume şi fructe, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Producătorii agricoli din judeţul Brăila au finalizat lucrările de recoltare la grâu şi rapiţă. Potrivit acestora, producţiile la cele două culturi sunt mult mai bune decât cele de anul trecut.