Importul de grâu în Marea Britanie a început să scadă pentru prima dată în ultimii trei ani. Datele statistice ale autorităţii vamale arată că Marea Britanie a importat 129.483 tone de grâu, în noiembrie 2013.
La mijlocul lunii ianuarie, „aeronava” BASF a avut cea de-a treia escală, la Brăila, din cele zece programate la nivel naţional în această perioadă. Primele două opriri ale campaniei “Să fii fermier. Cea mai importantă meserie din lume!” s-au făcut în judeţele Constanţa şi Tulcea.
Unii dintre cei mai tineri agricultori români s-au aflat în aceste zile la Bruxelles, pentru a-şi expune proiectele în cadrul celei de-a doua ediţii a Congresului European al Tinerilor Agricultori, care a reunit peste 400 de fermieri din 20 de ţări.
Reprezentanții cooperativelor agricole din România pot beneficia de acces gratuit în cadrul forumului business al președinției Cogeca privind sectorul aprovizionării cu factori de producție agricolă de la Berlin, ce se va desfăşura în perioada 14-15 mai 2014.
În perioada 30 ianuarie – 05 februarie 2014 va predomina o vreme mai rece decât în mod obişnuit, în cea mai mare parte a teritoriului, chiar geroasă în sudul, estul şi local centrul ţării.
La început de an culturile de toamnă au o stare de vegetaţie bună, arăturile pentru culturile de primăvară sunt efectuate pe mari suprafeţe, aprovizionarea cu apă a solului este mulţumitoare, deci există motive reale care anunţă un an bun, cu condiţia ca evoluţia vremii să nu ridice probleme deosebite.
În luna februarie 2014, regimul termic al aerului va înregistra valori, în general, apropiate de normele climatologice, în cea mai mare parte a ţării.
În ultimii 11 ani, producţia de porumb a Ucrainei a crescut de aproape nouă ori, de la 3,1 milioane tone în 2002 la 27 milioane tone în 2013.
Decizia parlamentului bulgar vizând prelungirea până în 2020 a moratoriului cu privire la vânzarea de terenuri agricole către străini a fost declarată neconstituţională.
Furturile de lemne din păduri ar putea fi incluse şi în categoria contravenţiilor şi nu doar ca infracţiuni, aşa cum prevede textul noului Cod Silvic, a declarat secretarul comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, Ioan Munteanu.