Producţia de grâu obţinută în acest an, de peste 7,3 milioane de tone, este mai bună decât recolta anului 2013, a declarat Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la târgul de produse tradiţionale din curtea MADR.
Revista Ferma - liderul publicaţiilor agricole din România - este dedicată tuturor acelora pentru care agricultura este nu numai un mod de viaţă, ci mai ales o afacere.
Costul de transport al cerealelor a crescut de anul trecut cu 5-6%, a declarat, joi, Robert Arsene, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) şi director general Agricover.
Potrivit estimărilor specialiştilor, anul acesta producţia de struguri a viticultorilor din judeţul Buzău va fi de circa 3.500 de kilograme struguri la hectar, cu 50% mai mică decât în 2013.
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va participa vineri, 22 august 2014, începând cu ora 10.00, la demararea campaniei de recoltat la floarea soarelui. Acțiunea are loc în județul Mehedinți.
În prima parte a perioadei 21 – 27 august 2014 va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit, după care se va produce o răcire treptată în evoluţia vremii, aceasta devenind normală sub aspect termic, în aproape toată ţara.
Agricultorii din judeţul Satu Mare se arată mulţumiţi de producţia de grâu obţinută în acest an. Aceştia au recoltat în medie 4.100 kg/ha, calitatea recoltei fiind foarte bună pentru obţinerea produselor de panificaţie.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin este aşteptat vineri, 22 august, în judeţul Mehedinţi pentru o vizită de lucru.
Polonia solicită Comisiei Europene să se adreseze Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a soluţiona problema embargoului rus impus asupra produselor agroalimentare din Uniunea Europeană.
India se confruntă cu grave inundaţii. Doar în statul Uttar Pradesh aproape 50 de persoane şi-au pierdut viaţa, în timp ce nivelurile mari ale apelor ameninţă circa o jumătate de milion de persoane care trăiesc în zonele afectate, a relatat agenţia DPA.