În acest an, Filiala ANIF Buzău a cerut aproape 2 miliarde de lei vechi pentru realizarea unor lucrări de reparaţii în regim de urgenţă, dar de la Centru se face că plouă.
Anul acesta a fost unul deosebit pentru cultivatorii de cartofii. Ploile dese i-au ajutat pe aceştia să obţină recolte bogate, chiar dacă şi costurile cu protecţia culturii au fost mai mari.
Potrivit Hotârârii de Guvern nr 865 din 17 octombrie2014 privind aprobarea schemei de ajutoare de minimis în agricultură pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice, statul român a alocat suma de 53.866.842 lei agricultorilor care au înregistrat calamităţi ale suprafeţelor cultivate.
Ucraina a depus o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC). Guvernul ucrainean condamnă decizia Rusiei de a interzice importurile de fructe şi legume din ţara sa.
Luna noiembrie 2014 se va caracteriza printr-o vreme în general normală în aproape toată ţara, iar în sud-estul şi local în sudul şi vestul teritoriului, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale lunare.
Noua lege a pieţelor, promulgată zilele trecute, va deveni funcţională până la sfârşitul lunii noiembrie. Potrivit secretarului de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, legea garantează 40% din spaţiile de comercializare din pieţe pentru adevăraţii producători.
Egiptul îşi măreşte stocurile de cereale. Marţi, 21 octombrie a.c., Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) a anunţat că a cumpărat 180.000 de tone de grâu din Franţa, România şi Rusia.
Până la sfârşitul acestui an, am putea avea o Lege a vânătorii valabilă. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, care susţine că amendamentele legii vot fi votate în Parlament pe final de an.
Trimis recent la Bruxelles, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală ( PNDR) 2014 - 2020 ar putea fi aprobat de către Comisia Europeană la finalul acestui an sau la începutul anului viitor.
Vremea caldă din primele zile ale perioadei va intra treptat într-un proces de răcire accentuată, aceasta devenind mai rece decȃt în mod normal, în aproape toată țara.