2 minute de citit

Trei miliarde de euro au intrat în România prin măsurile de agromediu

În perioada 2007 – 2013, România a investit aproape trei miliarde de euro prin măsurile de agromediu, a declarat, marţi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

„Regulamentul european spunea că 25% din alocarea financiară pe dezvoltare rurală să meargă la măsurile de agromediu în perioada 2007 – 2013. Am investit pe aceste măsuri aproape trei miliarde de euro, iar alte trei miliarde de euro vor fi puse la dispoziţie pentru că procentajul a crescut la 30% în perioada 2014 – 2020. Sunt patru măsuri pe care le-am identificat şi analizăm introducerea celei de-a cincea – măsura de silvomediu”, spus Daniel Constantin.

Prima măsură se referă la împădurirea terenurilor agricole, respectiv crearea de perdele forestiere, a doua la măsura de agromediu aşa cum a fost definită şi în perioada 2007 – 2013, a treia se referă la zonele defavorizate, nu numai cele montane, şi cea de-a patra la agricultura ecologică, care s-a dezvoltat foarte mult în România plecând de la gradul redus de utilizare a îngrăşămintelor.

Cu privire la numărul proiectelor depuse după şapte zile de la lansarea primei sesiuni de depunere de proiecte pentru măsura 121 – „Modernizarea exploataţiilor agricole”, şeful MADR a afirmat că s-au depus proiecte pentru toate sumele alocate acestei măsuri, respectiv 150 de milioane de euro.

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×