Doar 23 de persoane fizice şi juridice din judeţul Teleorman au făcut în anul 2012 cereri la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) prin care s-au solicitat subvenţii prevăzute pentru practicarea agriculturii ecologice.
Din cele 23 de cereri pentru astfel de subvenţii 21 vizează culturi vegetale şi două produse specifice apiculturii, a declarat şeful APIA Teleorman, Eugen Coman.
Potrivit acestuia, „într-un judeţ cu circa 450.000 de hectare de terenuri agricole şi peste 22.800 de cereri depuse în anul trecut la APIA pentru sprijin financiar pe suprafaţă, puţini fermieri s-au arătat interesaţi de realizarea de produse ecologice”.
În judeţ, zona Ciolăneşti, a existat una dintre cele mai mari exploataţii agricole bio din ţară, cu o suprafaţă de peste 2.000 de hectare, dar ea s-a desfiinţat în urmă cu doi ani, administratorii motivând la vremea respectivă o astfel de decizie prin lipsa unei pieţe de desfacere bine organizată.
O cultură poate primi eticheta de „bio-eco” doar după mai multe verificări, pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, fermierii urmând să respecte anumite reguli stabilite în legislaţia europeană şi în cea naţională. sursa: Agerpres





