De Sărbătoarea Sânzienelor (24 iunie), se practică obiceiul popular Drăgaica; acesta se numără printre manifestările populare de vară cu caracter de spectacol restrâns, tradiţionale pentru judeţul Teleorman.
Purtătorul de cuvânt al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CCPCT) Teleorman, a declarat, pentru Agerpres, că în localităţi cum ar fi Năsturelu, Izvoarele, Zimnicea, Ţigăneşti sau Ştorobăneasa există credinţa că Drăgăicele apără holdele de boli şi dăunători.
Născută dintr-un vechi cult al Soarelui, această sărbătoare populară este închinată coacerii grâului. În această zi fetele se află de dimineaţă în câmp, culeg flori de Sânziene şi le împletesc în cununi. Cu ele se întorc acasă şi le aruncă peste locuinţă. Dacă această cunună rămâne agăţată, fata care a aruncat-o se va mărita pe parcursul anului.
În Teleorman, sărbătoarea Drăgaica va fi marcată vineri şi printr-un festival interjudeţean de folclor la care vor lua parte, în localitatea Ţigăneşti, mai multe ansambluri de copii şi tineri.
De asemenea, potrivit sursei citate, acest obicei străvechi va fi dus la Bucureşti prin Ansamblul Burnasul al CCPCT Teleorman, care a fost invitat la Festivalul internaţional de folclor „Muzici şi tradiţii în Cişmigiu”, programat la sfârşitul acestei săptămâni.






