1 minut de citit

Târgul Meşterilor Populari, ediţia a XVIII-a

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 2 – 4 septembrie 2011, în Piaţa Primăriei din Piteşti şi în parcul Goleştilor, Târgul Meşterilor Populari, ediţia a XVIII-a.

Inclusă în programul ediţiei a V-a a Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului, manifestarea este apreciată, în egală măsură, de instituţiile de cultură din ţară, de publicul iubitor de artă populară, precum şi de renumiţi meşteri populari, participanţi consecvenţi la expoziţiile autohtone de creaţie populară.

La târgul din acest an, vor fi prezenţi şi vor face demonstraţii de tehnică a meşteşugului ceramişti şi ţesători din Argeş, Cluj, Horezu, Râmnicu Vâlcea.

De asemenea, vor participa apreciaţi pictori de icoane din Târgovişte, Moreni – Dâmboviţa, Curtea de Argeş, Cluj, meşteri în arta lemnului din Maramureş, Mureş, Băbeni, Râmnicu Vâlcea, precum şi creatoare de textile, port popular, păpuşi şi podoabe tradiţionale din Vâlcea, Bechet şi Piteşti.

Arhitectura traditionala_b

Expoziţia cu vânzare va fi deschisă publicului, zilnic, între orele 09:00 – 21:00.
sursa: adevarul.ro

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×