Marea medalie de aur pentru vin alb, la cea de a III-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri „Bachus 2012” desfăşurat la Focşani, a fost câştigată de Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Pietroasa cu soiul Tămâioasă Românească din 2003.
„Soiul autohton Tămâioasa românească revine în actualitate şi relevă vocaţia Podgoriei Dealu Mare pentru vinurile dulci-aromate, medaliate deja şi pe alte meridiane. Din zece probe trimise de noi la Focşani, şapte au fost medaliate, respectiv marea medalie de aur, alte trei medalii de aur şi trei de argint”, a declarat directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie (SCDVV) Pietroasa, Ionel Damian.

Aceste rezultate vor încuraja şi micii producători din zona Subcarpaţilor de Curbură pentru a cultiva soiuri româneşti, mai ales că la acelaşi concurs Marea Medalie de Aur pentru vin roşu a fost câştigată de o firmă din Focşani tot cu un soi local, Fetească Neagră din 2009, susţine Damian.
La cea de-a treia ediţie a concursului organizat în municipiul Focşani de către Consiliul Judeţean Vrancea şi Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România, membrii juriului au acordat, pentru cele 246 de probe înscrise, 32 de medalii de aur şi 37 medalii de argint. sursa: Agerpres





