AJUTORUL DE UN LEU/KG DE LÂNĂ! 15.000 de oeri români solicită, până-n acest moment, subvenția pentru lână. Numărul lor va crește, a spus Liviu Dragnea, liderul social-democraților, marți, la Călărași. Programul de ajutor de minimis pentru lână a început din 17 iulie 2017. Beneficiază de acești bani doar oierii care au vândut lânacu facturră sau filă din carnetul de comercializare, după această dată.
Sunt bucuros că în programul care va intra în vigoare anul viitor de colectarea lânii, lână care în anii trecuţi s-a ars, s-au înscris peste 15.000 de oieri şi numărul va creşte. Este important că fermierii au încredere în programele noastre din agricultură, pentru că, dacă ei îşi recapătă încrederea şi curajul, îşi vor dezvolta investiţiile şi încet, încet vom câştiga această bătălie cruntă. Nu e uşoară, creşterea producţiei agricole, a zootehniei, legumicole şi pomicole. Ne uităm cu atenţie şi speranţă şi la producţia de struguri din această toamnă. Am mare încredere în ministrul agriculturii, care trăieşte în fiecare zi şi în fiecare noapte pentru fermierii români. L-am încurajat să continue, şi-a făcut şi o echipă bună la minister şi rezultatele încep să se vadă, a declarat Liviu Dragnea.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a adăugat că au început să dispară grămezile de lână de pe câmp, pe care altădată oierii le ardeau sau le îngropau în pământ.






