Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat recent că achită subvențiile aferente anului 2023 până la data de 15 octombrie 2024. Dată de la care ar urma să fie demarată plata avansului APIA la subvențiile cuvenite fermierilor, crescătorilor de animale pentru acest an.
Primul tractor autonom din lume și-a făcut intrarea într-o fermă din Vestul țării. Funcționează după principiul "click and play" şi nu are nevoie de un om în cabină. De fapt, nici nu are cabină. Tractorul costă aproape 400.000 de euro și a stârnit deja curiozitatea fermierilor vecini.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță fermierii, crescătorii de animale că au termen până la 31 iulie 2024 inclusiv, să depună cererile de plată aferente trimestrului II 2024, pentru schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat pe www.afir.ro, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-36 „LEADER Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității” – componenta F „Sprijin pentru gestionarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare locală, precum și animarea acesteia, inclusiv facilitarea schimburilor între părțile interesate”, cu finanțare din Planul Strategic 2023 – 2027.
Fermierii care au solicitat anul acesta la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) sprijinul cuplat pentru soia trebuie să știe că au intervenit modificări în actele doveditoare depuse la APIA. Cuantumul acestei subvenții, aferent anului 2023, este de 195 euro/ha, conform informațiilor obținute de Agroinfo de la APIA.
Fermierii sunt obligați să anunțe Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în termen de 15 zile, dar nu mai târziu de 15 octombrie, în cazul în care desfășoară activități neagricole. O condiție pentru încasarea plății de bază pe hectar, BISS, pentru acest an.
Vremea va fi caniculară în următoarele două săptămâni (8-21 iulie), cu valori termice maxime ce tind spre 39 de grade în majoritatea regiunilor, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de scăzută, potrivit prognozei ANM.
România are 31 de fabrici de lactate şi brânzeturi cu afaceri între 5 şi 50 de milioane de euro, care sunt inima economiei locale, contribuind real la prosperitatea comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea.
Mic fermier care a renunțat la cultivarea pepenilor pentru că ieșea în pierdere. Muncă multă, iar anul acesta a vândut cu 0,50 bani pe kilogram producția în timp ce în piață pepenii au ajuns la 5 lei/kg.
Fermierii, crescătorii de animale care au închiriat pășuni de la primării sau de la Agenția Domeniilor Statului (ADS) trebuie să ducă dovezi la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) că folosesc pășunea dacă vor să beneficieze anul acesta de subvenția APIA pe hectarul de pășune. Care sunt aceste dovezi?