Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru următoarea perioadă de programare 2014 - 2020, anunţat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prevede pentru Cooperare şi Informare sume ridicole, susţine Alianţa Ro PAC într-un comunicat de presă referitor la viziunea M.A.D.R. în ceea ce priveşte ferma familială în noul P.N.D.R.
Lider mondial în domeniul protecţiei plantelor, Bayer CropScience şi-a prezentat astăzi la Timişoara soluţiile tehnologice pentru combaterea bolilor, dăunătorilor şi a buruienilor din culturile de primăvară.
Fermierii care au dorit să primească subvenția la motorină au depus cereri până la 31 ianuarie, însă din cauza numărului redus de solicitări, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) vrea să prelungească data scadentă.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru mai mult de 95% dintre fermierii români care au depus cereri de plată pe suprafaţă în valoare de 752 milioane de euro, respectiv 3,3 miliarde lei, sumele având ca destinaţie majoră plăţile aferente campaniei 2013, a anunţat, vineri, APIA.
De la începutul acestui an, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat și efectuat plăți către beneficiari în valoare de 3,3 miliarde lei, ceea ce reprezintă 752 milioane euro, anunţă MADR printr-un comunicat de presă.
Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Mehedinţi a primit 93 de cereri pentru sprijinul acordat pentru motorina utilizată în campania agricolă din toamna anului 2013, a declarat purtătorul de cuvânt al APIA Mehedinţi, Veronica Lungu.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat, luni, plata primei pe cap de animal, din cadrul plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic pentru speciile ovine şi caprine, aferente anului 2013, în valoare totală de 344,45 milioane lei, informează APIA într-un comunicat.
Cererile pentru ajutorul de stat acordat prin rambursare a diferenţei de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, în semestrul IV din 2013, se pot depune până cel târziu la data de 31 ianuarie a acestui an (inclusiv), a anunţat, luni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Revista Ferma - liderul publicaţiilor agricole din România - este dedicată tuturor acelora pentru care agricultura este nu numai un mod de viaţă, ci mai ales o afacere.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Mureş informează potenţialii beneficiari ca până la data de 31 ianuarie 2014 inclusiv se depune cererile pentru plata primelor de asigurare - sector zootehnic (animale, pasari, familii de albine) - în baza poliţelor de asigurare încheiate cu societăţile de asigurare-reasigurare în al doilea semestru al anului 2013 şi pentru care s-a plătit contravaloarea acestora.