1 minut de citit

Studiu: Reducerea consumului de carne poate salva mediul

Austriecii doresc să salveze mediul prin adoptarea unei alimentaţii echilibrate în general şi în special prin reducerea consumului de carne. 

Limitarea consumului de carne la doar 5% din aportul energetic necesar organismului (faţă de 12% cât reprezintă în acest consum în prezent) şi consumarea mai multor cereale, legume şi fructe, ar duce la reducerea cu un sfert a terenurilor necesare pentru hrănirea populaţiei din Austria, conform unui studiu coordonat de Universitatea Tehnică din Viena.

Potrivit studiului acest fapt ar contribui la salvarea mediului mai mult decât generalizarea agriculturii biologice. Aşadar, consumul energetic asociat creşterii animalelor de carne va fi diminuat semnificativ, la fel şi cel asociat importului de carne şi de nutreţuri destinate creşterii de animale.

Spre deosebire de aceasta, generalizarea agriculturii bio nu ar avea decât un slab impact pozitiv asupra mediului. „Efectul în ceea ce priveşte consumul de energie, eliminarea de gaze cu efect de seră şi poluarea apelor va fi neglijabil şi nu întotdeauna pozitiv”, explică Matthias Zessner-Spitzenberg, unul dintre autorii studiului.
sursa: Agerpres

Cisteste si...

Recomandările redacției
Ultimele articole
Citește mai multe știri →
×