2 minute de citit

Seminar despre nutriţia şi sănătatea ovinelor, cu experţi din Brazilia

Compania Zoetis organizează, pe 31 octombrie 2015, la Bucureşti, un seminar dedicat crescătorilor de ovine. Invitaţii speciali ai întâlnirii sunt doi specialişti brazilieni, care vor prezenta detalii despre nutriţia, sănătatea şi bunăstarea ovinelor.

Evenimentul este organizat împreună cu compania Maravet, iar invitaţii speciali sunt Prof. Luiz Alberto Oliveira Ribeiro DVM, MSc, PhD şi Prof. Norma Centeno Rodrigues DVM, MSc, PhD din Brazilia, ambii cu o vastă experienţă în domeniul creşterii ovinelor.

Temele pe care organizatorii le vor aborda în cadrul seminarului sunt:
• Creşterea şi îngrăşarea tineretului după înţărcare (raţii furajere, tehnologii de creştere);
• Programe de deparazitare pentru tineret şi pentru ovine adulte, cu recomandări pentru animalele care sunt exploatate pentru producţia de lapte, unde este cazul;
• Cele mai întâlnite afecţiuni la ovine (boli parazitare, boli infecţioase, produse de bacterii şi boli virale, boli metabolice cu etiologie furajeră), tratamente, substanţe active;
• Informaţii legate de bunăstarea ovinelor, cu trimitere la managementul corect într-o turmă numeroasă;
• Experienţe cu Bluetongue în restul lumii.

Evenimentul se derulează sâmbătă, 31 octombrie 2015, între orele 10.00 şi 14.30, la Hotelul Ramada Plaza din Bucureşti.

Conducerea Federaţiei Romovis a convocat deja preşedinţii asociaţiilor membre la acest eveniment, după care, reprezentanţii crescătorilor de ovine vor continua discuțiile în cadrul unei întâlniri de lucru a Federaţiei, în incinta Romexpo, unde va fi în desfăşurare Târgul Indagra 2015.

ovine-sommet-2015_b

Zoetis este o companie globală specializată în sănătatea animalelor, cu o experienţă de peste 60 de ani în domeniu. Zoetis construieşte pe tradiţia şi succesul câştigate ca Pfizer Animal Health.

Maravet SA este importator şi distribuitor de medicamente de uz veterinar, hrană şi articole pentru animale de companie, furaje şi aditivi furajeri pentru ferme zootehnice, produse de igienă şi biosecuritate în ferme şi în unităţi de industrie alimentară. Compania activează în România din 1998 şi are sediul şi depozite în Baia Mare. În prezent, deţine exclusivitate pentru comercializarea în ţara noastră a peste 220 de produse de uz veterinar.

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
oi capra bani o

Ajutor de urgență pentru crescătorii de oi și capre!

𝐁𝐥𝐨𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐱𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐨𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐫𝐢𝐧𝐞 𝐯𝐢𝐢 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐭̦𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐭̦𝐞 – 𝐨 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆ 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭𝐚̆ 𝐚 𝐂𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐞𝐢 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐧𝐞! Avertizează europarlamentarul român […]

Citește mai multe știri →
×