2 minute de citit

S-a deschis ediţia a XXIII-a a Târgului Agralimex

Ediţia a XXIII-a a Târgului de maşini agricole Agralimex s-a deschis azi, 29 august a.c., la Alexandria, sub egida Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Teleorman.

Potrivit preşedintelui CCIA Teleorman, Marin Niculcea, la târg vor participa aproximativ 40 de firme din Bucureşti şi din mai multe judeţe ale ţării, producători şi comercianţi de combine, tractoare şi maşini agricole, utilaje pentru procesarea materiilor prime agricole, instalaţii pentru fermele zootehnice, uleiuri tehnice şi piese de schimb, medicamente veterinare, seminţe, pesticide, articole de uz gospodăresc.

Prin colaborarea cu Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi Caprine se va amenaja un sector cu animale de mare productivitate din rase specifice zonei de sud a ţării.
În cadrul târgului specialişti de la Institutul Naţional de Mecanizare a Agriculturii din Bucureşti vor prezenta noutăţi privind cercetările pentru promovarea tehnologiilor moderne.
De asemenea, mai multe bănci şi firme de asigurări vor avea aici standuri pentru fermierii interesaţi de oferte speciale de finanţare.

Târgul Agralimex se desfăşoară în perioada 29 august – 1 septembrie în zona de agrement din Pădurea Vedea, programul zilnic de vizitare fiind între orele 9:00 şi 19:00.

Cisteste si...

apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Recomandările redacției
Ultimele articole
apia 25 dc o

Anunț APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că în perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2026 Agenția Executivă […]

Citește mai multe știri →
×